Urmărește dezbaterea live

Un român cere să fie repatriat din Wuhan, de teama coronavirusului

Matei Ion |
Data publicării:
Cu siguranță va avea loc o anchetă foarte serioasă
Cu siguranță va avea loc o anchetă foarte serioasă

 Ministerul de Externe a transmis, joi, pentru MEDIAFAX, că singurul român care se află în Wuhan și-a exprimat dorința de a se întoarce în România. Ambasada României la Beijing este în contact permanant și cu ceilalți doi cetățeni aflați în provincia Hubei.

„Ambasada României la Beijing este în contact permanent atât cu cei trei cetățeni români care se află în provincia Hubei, cât și cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale statelor membre UE acreditate în Republica Populară Chineză în vederea gestionării situației menționate. MAE precizează că cetățeanul român care se află în orașul Wuhan și-a exprimat intenția pentru repatriere, iar datele sale au fost deja transmise și înregistrate în evidențele instituțiilor europene și ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Instituția precizează că Ambasada României menține contactul în permanență și cu ceilalți doi români aflați în provincia Hubei.

Impactul economic al coronavirusului: Toyota a oprit producția, Cargill lucrează de acasă

„În ceea ce privește ceilalți doi cetățeni români care se află într-o altă localitate din provincia Hubei, Ambasada României la Beijing menține contactul în permanență cu angajatorul acestora și cu autoritățile chineze pentru identificarea unei modalități optime de repatriere având în vedere restricțiile impuse în zonă.Totodată, MAE este în legătură nemijlocită cu structurile de gestionare a crizelor din cadrul ministerelor de externe ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene și cu organismele europene relevante în vederea realizării unui schimb de informații în timp real și a întreprinderii măsurilor necesare în vederea repatrierii cetățenilor români aflați în Republica Populară Chineză”, se mai arată în comunicatul transmis de către MAE.

MAE subliniază că poate asigura asistență și sprijin pentru revenirea în țară a persoanelor care solicită acest lucru.

Ministerul de Externe a transmis, luni, pentru MEDIAFAX, că în prezent sunt trei români în provincia Hubei, China, însă starea lor de sănătate este bună. Instituția anunță că alți 120 de români se află în Hong Kong, 70 în Macao. Sunt și studenți români cu care ambasada ține legătura, însă numărul lor nu e precizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 322297.24RON
1 ETH = 16320.17RON
1 LTC = 461.68RON
1 XRP = 2.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16966.82 0.22%
BET-BK 3100.46 -0.12%
BET-FI 60105.40 -0.98%
BET-NG 1222.48 0.44%
BET-TR 35204.12 0.22%
BET-TRN 34392.70 0.22%
BET-XT 1446.25 0.06%
BET-XT-TR 2967.10 0.06%
BET-XT-TRN 2903.59 0.06%
BETAeRO 1082.38 -0.21%
BETPlus 2502.91 0.21%
RTL 37277.36 0.21%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel