Raluca Turcan a spus când se vor indexa pensiile

raluca-turcan_69698300
Raluca TUrcan
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Raluca Turcan, invitată la emisiunea lui Radu Tudor de la Antena 3, a vorbit printre altele și despre pensiile românilor.

Raluca Turcan a vorbit din nou despre evaluarea pensiilor și despre anevoiosul proces care se va termina undeva la sfârșitul lui 2022.

După această dată, spune ministrul, dosarele tuturor românilor vor fi digitizate și accesibile.

Întrebată când se vor majora pensiile ministrul a spus că pensiile vor începe să fie recalculate din anul 2023 și că până atunci nu se va proceda la nicio majorare de pensii.

”Noi rămânem pe actuala Lege a pensiilor, până în anul 2023 și dacă lucrurile merg bine în economie se va aplica actuala lege și se va indexa cel puțin cu rata inflației”, a declarat ministrul Muncii.

Noua formulă de calcul a pensiilor. Șeful CNPP vine cu ultimele detalii

Radu Tudor i-a atras atenția oficialului că rata inflației anunțată de BNR este de 5,1% și a întrebat dacă pensionarii vor primi această indexare a pensiilor de 5,1%.

”Momentul în care se majorează pensiile se anunță și nu se discută”, a replicat Turcan. 

Radu Tudor a insistat să obțină un răspuns clar din partea ministrului spunând că nu vrea un termen ci un angajament clar din partea ei. Într-un final Raluca Turcan a spus că în conformitate cu Legea în vigoare pensiile se indexează cu rata inflației la începutul fiecărui an.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close