Trecerea în conservare a centralelor Rovinari şi Turceni, pe agenda şedinţei de guvern de miercuri

DCBusiness Team |
Data publicării:
Termocentrala Turceni
Termocentrala Turceni

Guvernul va discuta în şedinţa de mâine despre trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari şi Turceni din luna iunie, afirmă ministrul investiţiilor şi proiectelor europene.

Marcel Boloş spune că pe agenda reuniunii sunt incluse şi alte măsuri ce vizează îndeplinirea angajamentelor asumate prin Planul National de Redresare şi Rezilienţă.

Ministrul a declarat că: ”n cursul zilei de mâine, în şedinţa de guvern vom avea două documente importante pentru ceea ce înseamnă negocierea, ajustarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Un prim document este cel referitor la reducerea componentei de grant de 2,1 miliarde de euro, ca urmare a creşterii economice din 2021, faţă de anul 2020. Un al doilea va fi legat de capitolul REPowerEU, pentru a pune în consultare investiţiile pe care le vom include în capitolul REPowerEU şi cu care ne vom prezenta la Comisie, în vederea închiderii acestei misiuni importante pe care o avem pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

Guvernul s-a răzgândit. CE Oltenia reia negocierile cu Tinmar Energy

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) CE Oltenia a decis reluarea dialogului cu Tinmar Energy în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor privind capacități noi mai puțin poluante, prevăzute în Planul de Restructurare și Decarbonare a CE Oltenia aprobat de Comisia Europeană.

Acest lucru este posibil după ce acționarii CE Oltenia au respins atât anularea procedurii de selecție pentru proiectele la care a fost desemnat Tinmar Energy SA “ofertant selectat”, cât și reluarea procedurii de selecție într-un mod accelerat pentru selectarea de investitori în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor. Pe 12 octombrie 2022, acționarii CE Oltenia au adoptat o hotărâre prin care au respins documentele tranzacției negociate cu Tinmar Energy, în urma avizului negativ dat de Consiliul de Supraveghere al CEO.

Prin această decizie a AGEA, demersul de asociere cu Tinmar Energy rămâne deschis și poate continua cu noi negocieri pentru rediscutarea unor termeni și condiții. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o  putere totală instalată de cca. 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni.

Avizarea asocierii CE Oltenia – Tinmar Energy în noile condiții ar permite respectarea calendarului asumat în ceea ce privește adăugarea de capacități noi pentru tranziția la surse de energie mai puțin poluante și pentru restabilirea viabilității CE Oltenia, companie cu rol strategic în Sistemul Energetic Național, se spune într-un comunicat al companiei energetice. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9751
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.5879
Diferența 0.0107
Zi precendentă 4.5772
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9751 RON
USD flag1 USD = 4.5879 RON
GBP flag1 GBP = 5.8059 RON
CHF flag1 CHF = 5.0460 RON
AUD flag1 AUD = 3.0532 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3641 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4276 RON
SEK flag1 SEK = 0.4268 RON
XAU flag1 XAU = 351.6538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 307519.78RON
1 ETH = 14142.52RON
1 LTC = 379.88RON
1 XRP = 2.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17362.79 1.00%
BET-BK 3200.10 1.60%
BET-FI 59256.97 0.72%
BET-NG 1238.88 1.07%
BET-TR 36708.39 0.99%
BET-TRN 35805.45 0.99%
BET-XT 1476.03 1.07%
BET-XT-TR 3080.53 1.06%
BET-XT-TRN 3010.18 1.06%
BETAeRO 1051.33 1.62%
BETPlus 2564.36 1.00%
RTL 38110.32 1.02%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel