Știrile economice ale dimineții. Informații care, poate, v-au scăpat

ziar1_44963400
Nu vă răpește mai mult de 10 minute

AVERTISMENT din SUA: Vine alt DEZASTRU. Îl știm, dar îl ignorăm

Printre altele, se arată că 700.000 de oameni din întreaga lume devin victimele unor tipuri de bacterii extrem de rezistent.

România se împrumută pentru un Spital de Urgență

Acest împrumut are rolul de a susţine investiţiile până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem să începem construirea acestui obiectiv. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii", a spus Cîţu. 

Bani din SUA. Cel mai mare pachet de finanțare primit de România

Acest proiect, în valoare de 8 miliarde de dolari, va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică şi energetică.

Ministerul Educației. Date NOI privind desfășurarea CURSURILOR

Un număr de 378 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3, care presupune participarea tuturor elevilor la activităţi/lecţii online, informează, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Florin Cîțu anunță noi măsuri. Inclusiv ajutor pentru HORECA

Ministrul s-a referit şi la "o reglementare a regimului fiscal aplicabil cheltuielilor efectuate pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă, potrivit legii, cu testele medicale de diagnosticare a infecţiei COVID-19, suportate de angajator, plătitor, pentru persoane fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor sau de către persoane fizice care determină venitul net anual".

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close