Tichete de masă. Dacă este 1 aprilie, valoarea lor se modifică

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva

Multe se schimbă din aprilie. În primul rând expiră măsurile adoptate în privința facturilor la energie. ÎN al doilea rând, se modifică valoarea atât a tichetelor de masă, cât și a celor de creșă.

Mai precis, potrivit unor proiecte de ordin puse în dezbatere la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), valoarea tichetelor de masă și a celor de gresă va fi majorată. 

Nu este ceva impresionant, mai ales în cazul tichetelor de masă, dar este o crește. De doar câțiva bani pentru tichetele de masă și ceva mai consistentă, de 30 de lei, pentru tichetele de creșă, creșterea va fi de 30 de lei.

Mai exact, așa cum apare în primul proiect de ordin, pentru semestrul I al anului 2022, începând cu cele din aprilie, valoarea tichetelor de masă va crește, de la 20,09 lei, cât e în prezent, la 20,17 lei. În cazul tichetelor de masă, este stabilită valoarea maximă pe care o poate avea un astfel de bilet de valoare, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

Pe de altă parte, cel de-al doilea proiect de ordin stabilește că, începând tot cu luna aprilie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă va fi de 520 de lei, cu 30 de lei mai mult decât valoarea actuală a acestor bilete de valoare (490 de lei).

Citește și Vouchere de vacanţă 2022 şi pentru cei din privat

În context, publicația Avocatnet menționează că, potrivit Legii nr. 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care orice angajator le poate acorda lunar salariaților săi, acestea putând fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare.

În schimb, tichetele de creșă sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.

De la începutul acestei luni, toate tipurile de tichete acordate salariaților, respectiv tichetele de masă, de creșă, culturale, cadou și voucherele de vacanță, se emit doar pe card, dar cele tipărite emise până atunci rămân valabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0957
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0957
USD
Azi 4.2651
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2651
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0957 RON
USD flag1 USD = 4.2651 RON
GBP flag1 GBP = 5.8825 RON
CHF flag1 CHF = 5.5548 RON
AUD flag1 AUD = 3.0029 RON
DKK flag1 DKK = 0.6825 RON
CAD flag1 CAD = 3.1474 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4454 RON
SEK flag1 SEK = 0.4820 RON
XAU flag1 XAU = 755.1450 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27645.69-1.37%
BET-BK5575.52-1.53%
BET-EF1490.80-1.35%
BET-FI103377.56-2.18%
BET-NG2026.59-1.44%
BET-TR64739.44-1.37%
BET-TRN62536.69-1.37%
BET-XT2391.88-1.47%
BET-XT-TR5475.41-1.47%
BET-XT-TRN5303.49-1.47%
BETAeRO996.540.15%
BETPlus4008.00-1.33%
RTL62180.45-1.35%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel