Eugen Teodorovici, replică usturătoare pentru Siegfried Mureşan

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Eugen Teodorovici îl contrazice pe Siegfried Mureşan care a declarat în Parlamentul European că Guvernul condus de Viorica Dăncilă a votat în Consiliul Uniunii Europene (UE) tăierea fondurilor europene pentru fermierii afectaţi de pesta porcină. 

”România nu a propus nicio tăiere. Din contră, colegii din diferite structuri, atât de la Bucureşti, cât şi la nivelul Bruxelles-ului, şi nu numai, au făcut propuneri de majorare, astfel încât fermierii români să nu aibă nimic de pierdut, ci numai de câştigat, în sensul de a primi mai multe fonduri. Şi domnul ministru Daea a prezentat acest lucru, a spus de o discuţie pe care a avut-o la nivel de comisar european şi unde s-a reiterat sprijinul pentru fermierii din România”, spune ministrul Finanțelor.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, miercuri, că Guvernul a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea pestei porcine, după ce Comisia Europeană a aprobat acordarea pentru România a 43 milioane de euro.

Teodorovici îl acuză că europarlamentarul Siegfried Mureşan "încearcă să imprime o confuzie în spaţiul public, de foarte multe ori, cu foarte multe ocazii şi pe foarte multe subiecte”, el spunând că, în opinia sa, Mureşan a dus în Parlamentul European "practica” prezentă în legislativul de la Bucureşti. În acest context, Teodorovici a dat ca exemplu faptul că parlamentarii din opoziţie fac, la discuţiile privind bugetul din Parlamentul României, amendamente "altundeva decât acolo unde ar trebui să fie făcute, pentru deliciul discuţiilor spaţiul public, dar fără fundament tehnic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0929
Diferența 0.0008
Zi precendentă 5.0921
USD
Azi 4.3442
Diferența -0.0357
Zi precendentă 4.3799
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0929 RON
USD flag1 USD = 4.3442 RON
GBP flag1 GBP = 5.8542 RON
CHF flag1 CHF = 5.4978 RON
AUD flag1 AUD = 2.9243 RON
DKK flag1 DKK = 0.6817 RON
CAD flag1 CAD = 3.1419 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4337 RON
SEK flag1 SEK = 0.4755 RON
XAU flag1 XAU = 660.2411 RON
Monede Crypto
1 BTC = 387379.79RON
1 ETH = 12900.19RON
1 LTC = 298.27RON
1 XRP = 8.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26615.04-1.10%
BET-BK5314.23-1.17%
BET-EF1440.57-1.10%
BET-FI101129.12-0.71%
BET-NG1959.64-1.06%
BET-TR62325.93-1.10%
BET-TRN60205.30-1.10%
BET-XT2300.37-1.11%
BET-XT-TR5265.92-1.11%
BET-XT-TRN5100.57-1.11%
BETAeRO964.15-0.59%
BETPlus3863.32-1.08%
RTL59975.96-1.09%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel