Teodorovici face precizări legate de obligațiile studenților față de stat

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Absolvenţii promoţiei 2020 nu vor avea parte de pompa şi festivităţile care însoţesc în mod tradiţonal ceremoniile de absolvire din Statele Unite
Absolvenţii promoţiei 2020 nu vor avea parte de pompa şi festivităţile care însoţesc în mod tradiţonal ceremoniile de absolvire din Statele Unite

Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa şi în lume, dar dacă primeşte din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care să returneze ce a primit, aşa cum se întâmplă în Europa, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de specialitate. 

"Şi eu am fost student, chiar dacă de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus şi nu o să spun niciodată ceva împotriva unui principiu european, un principiu de bun simţ. Eu întotdeauna nu mă uit doar la litera unei legi, pentru mine contează şi spiritul acelei legi. Cele patru principii al Uniunii Europene nu vor fi niciodată încălcate de mine, oricând ar încerca unii să-mi pună în cârcă acest lucru. Nu vrea nimeni să ţină pe nimeni legat de glie. Doar am ridicat acea problemă a unui sistem pe care alte state din Europa îl practică. Chiar am rugat-o aseară pe fata mea să-mi trimită şi mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectivă din ţara respectivă, să văd ce scrie. Ce te angajezi să faci, pentru că statul îţi dă un împrumut să faci respectiva universitate... Eu n-am spus altceva decât ce Europa practică astăzi. Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa, în lume, dar dacă primeşti din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care acele lucruri pe care statul ţi le-a dat să returnezi, aşa cum se întâmplă în Europa", a spus Teodorovici. 

Întrebat cum comentează nemulţumirile studenţilor faţă de noile intenţii ale Guvernului faţă de facilităţile acordate pentru transportul pe calea ferată, ministrul Finanţelor Publice a precizat că gratuităţile "nu reprezintă un drept, ci o facilitate". 

Rectificare bugetară în iulie. Ce problemă are ANAF

"Legat de transportul pe calea ferată, acesta nu este un drept, ci o facilitate. De ce să nu fie 26 de ani vârsta limită până la care să fie acordată această facilitate? Constituţia ne obligă pe noi ca şi stat să asigurăm învăţământul liceal. E normal ca toţi să plătim pentru această facilitate la a doua, a treia facultate? Vine statul şi suportă, sprijină şi încurajează învăţatul, dar de ce să nu fie limitate aceste călătorii (cu trenul, n.r.) la un număr de... ? Ai un veteran de război şi legea îi spune că are dreptul să călătorească de 12 ori gratuit sau mai puţin... Merge la ghişeu şi vrea să ajungă undeva (cu trenul, n.r.) cu legea în mână şi acolo i se spune 'Ne pare foarte rău, nu mai sunt locuri, au fost ocupate'. Este corect? Trebuie să discutăm lucrurile astea foarte clar. Cei de la Iaşi cer demisia ministrului de Finanţe. Aş vrea să văd şi eu studenţii din zona economică, viitorii economişti ai acestei ţări dacă sunt de acord cu ceea ce se întâmplă astăzi sau cu ceea ce spun eu", a afirmat Eugen Teodorovici. 

Situaţia forţei de muncă din România este tema abordată, joi, în cadrul conferinţei "Top HR Challenges", organizată la Bucureşti de Capital Media Production.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299841.77RON
1 ETH = 8706.69RON
1 LTC = 239.97RON
1 XRP = 6.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel