Tăvălugul crizei vine iar peste americani. Nu-și mai permit cheltuieli esențiale

skid_row__los_angeles_1_48826500
Oameni care locuiesc în corturile instalate pe străzile din cartierul Skid Row, Los Angeles
Peste 16% dintre americani nu au reuşit să îşi plătească chiriile în iunie, arată un sondaj efectuat de Biroul de Recensământ al SUA, potrivit AFP. Ancheta desfăşurată în perioada 2-7 iulie arată de asemenea că 30,6% din cei 73,8 milioane de chiriaşi chestionaţi nu cred că vor putea plăti luna aceasta.

Aproape jumătate din americani s-au confruntat cu reduceri de salarii din cauza restricţiilor impuse pe scară largă de la jumătatea lui martie pentru combaterea coronavirusului, conform datelor Biroului. Instituţia efectuează săptămânal studiul privind chiriile de la sfârşitul lui martie, pentru a determina modul în care epidemia de COVID-19 afectează traiul populaţiei Statelor Unite.

Datele provin din chestionare trimise la domiciliu persoanelor fizice şi de la diferite agenţii guvernamentale.

Yanis Varoufakis: Criza din 2008 nu s-a terminat de fapt niciodată

La sfârşitul lui iunie, 32 de milioane din cei 328 de milioane de americani erau înregistraţi ca şomeri, faţă de 1,6 milioane cu un an în urmă, arată statisticile publicate joi de Departamentul Muncii de la Washington.

În prezent, răspândirea coronavirusului în SUA se accelerează din nou, în special în statul Florida.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close