Tarifele vor crește pentru toți șoferii! Transportatorii se opun

Antonia Popescu |
Data publicării:
Să nu modifice legea RCA
Să nu modifice legea RCA

(UNTRR) Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a făcut anunţul, miercuri, că solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor şi ASF să nu modifice legea RCA, pentru că modificări ar duce la creşterea accentuată a tarifelor pentru deţinătorii de vehicule din România.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri atrage atenţia în cazul modificării legii, că se vor recrea condiţiile dezechilibrelor grave din piaţa RCA şi tarifele vor creşte accentuat pentru toţi deţinătorii de vehicule din România.

ASF a primit peste 10 mii de petiții în primele 6 luni

Deocamdată acestea sunt plafonate la 25%. În plus, urmăresc şi eliminarea obligaţiei ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă.

 ”Impactul adoptării acestor măsuri se va transpune prin creşterea tarifelor RCA fără să mai fie necesară nicio justificare. Reamintim că prima de asigurare RCA este stabilită prin calcul actuarial, dar depinde şi de alte elemente, precum marja de profit, canalele de distribuţie, gradul de intermediere, comisioanele brokerilor, nivelul personalului companiei de asigurări şi salarizarea.”, se arată în comunicat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri solicită Consiliului Concurenţei publicarea raportului final

”În acest sens, UNTRR solicită Consiliului Concurenţei publicarea raportului final, pentru ca ASF să argumenteze în faţa Comisiei Europene prevederile legale actuale şi ca toţi asiguraţii RCA din România să înceapă demersurile de recuperare a sumelor percepute în plus ca urmare a înţelegerilor neconcurenţiale”, potrivit Economica.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0772
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0777
USD
Azi 4.2958
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0772 RON
USD flag1 USD = 4.2958 RON
GBP flag1 GBP = 5.9171 RON
CHF flag1 CHF = 5.4517 RON
AUD flag1 AUD = 2.8288 RON
DKK flag1 DKK = 0.6805 RON
CAD flag1 CAD = 3.1596 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4288 RON
SEK flag1 SEK = 0.4562 RON
XAU flag1 XAU = 462.1098 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454171.35RON
1 ETH = 10378.61RON
1 LTC = 358.83RON
1 XRP = 9.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18842.640.57%
BET-BK3543.720.43%
BET-EF1025.160.56%
BET-FI60588.76-0.40%
BET-NG1351.120.24%
BET-TR43531.330.57%
BET-TRN42108.250.57%
BET-XT1601.590.39%
BET-XT-TR3623.010.39%
BET-XT-TRN3513.510.39%
BETAeRO867.170.65%
BETPlus2766.360.56%
RTL41814.350.45%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel