Suceava, primul oraș în carantină. Ce înseamnă - Document

Matei Ion |
Data publicării:
Centrul Sucevei în această dimineață
Centrul Sucevei în această dimineață

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare Nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

"Evoluţia cazurilor din judeţul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecţiilor, analiza făcută cu specialiştii în boli infecţioase, cu toţi cei care ne desfăşurăm activitatea zi şi noapte în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, împreună cu toţi factorii implicaţi, inclusiv alte instituţii medicale care pun umărul la rezolvarea unor probleme extrem de importante, toate acestea au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. În acest sens, am emis Ordonanţa Militară nr. 6 din 30 martie 2020, privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum şi instituirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava", a spus Vela.

Zona de carantină va fi formată din municipiul Suceava şi comunele Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Zona de protecţie este cea din jurul localităţilor carantinate.

În zona carantinată, vor fi permise intrarea şi ieşirea pentru transportul de mărfuri necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei, dar şi pentru persoanele care lucrează acolo, dar au domiciliul în alte localităţi.

De asemenea, pe Aeroportul internaţional Suceava este permis accesul doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zboruri de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei Suceava poate stabili completări şi derogări de la aceste măsuri.

De asemenea, Consiliul Judeţean Suceava şi primăriile din zonele carantinate vor lua măsuri de funcţionare a serviciilor de asistenţă şi protecţie socială şi a serviciilor de utilităţi publice şi de aprovizionare cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau orice altă formă de ajutor şi care poate fi acordată celor care nu se pot deplasa de la locuinţă.

"Asigurăm cetăţenii din judeţul Suceava de tot sprijinul şi de toată susţinerea noastră. Suntem şi vom fi împreună. În aceste momente, delicate, importante şi extrem de grele, unitatea românilor şi speranţa că vom învinge în această provocare naţională şi internaţională, toate acestea ne vor face mai puternici şi mai încrezători că vom învinge", a mai spus ministrul Marcel Vela. 

Textul ordonanței care precizează toate detaliile legate de CARANTINA instituită în Suceava și localitățile limitrofe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383795.00RON
1 ETH = 12974.08RON
1 LTC = 331.85RON
1 XRP = 8.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24046.730.79%
BET-BK4759.500.44%
BET-EF1309.020.91%
BET-FI91349.56-0.31%
BET-NG1772.600.63%
BET-TR56311.570.79%
BET-TRN54395.560.79%
BET-XT2077.520.77%
BET-XT-TR4755.780.77%
BET-XT-TRN4606.460.77%
BETAeRO927.14-0.57%
BETPlus3496.760.75%
RTL54121.730.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel