SUA și China s-au angajat să coopereze. Pentru binele tuturor

Mara Ivan |
Data publicării:
Colaborare axată pe un anumit domeniu
Colaborare axată pe un anumit domeniu

Statele Unite şi China, care sunt pe poziţii opuse în legătură cu multe subiecte, s-au angajat totuşi sâmbătă să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice, înaintea unui summit internaţional organizat de preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

"SUA şi China se angajează să coopereze între ele şi cu alte ţări pentru aborda criza climatică, ce trebuie tratată cu seriozitatea şi urgenţa pe care ea le cer", se arată într-un comunicat comun semnat la Shanghai de John Kerry, emisarul american pentru climă, şi omologul său chinez, Xie Zhenhua.

Textul enumeră multiplele căi de cooperare între primele două economii ale lumii care, împreună, reprezintă sursa pentru aproape jumătate din emisiile de gaze cu efecte de seră responsabile de schimbările climatice. Washingtonul şi Beijingul afirmă "consolidarea acţiunilor lor şi cooperarea în procesele multilaterale, inclus în legătură cu Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice şi Acordul de la Paris".

John Kerry este primul oficial al administraţiei preşedintelui Joe Biden care se deplasează în China. Vizita reprezintă un semnal de speranţă în legătură cu faptul că cele două părţi pot lucra împreună în faţa provocării mondiale reprezentate de schimbările climatice, în ciuda tensiunilor din alte dosare.

Cele două ţări "aşteaptă cu nerăbdare" summitul internaţional despre mediu care va fi organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden joia şi vinerea viitoare, însă textul nu spune dacă preşedintele chinez Xi Jinping va participa la eveniment. "Sperăm foarte mult că el va participa", le-a spus Kerry jurnaliştilor la Seul, unde s-a deplasat de la Shanghai. "Bineînţeles, fiecare ţară va lua propriile decizii. Nu vrem să forţăm în niciun fel. Căutăm cooperarea", a declarat el.

Însă acest lucru nu va fi neapărat simplu. China deţine în prezent circa jumătate din producţia mondială de electricitate pe bază de cărbune, a reamintit Kerry, precizând că a vorbit mult despre asta cu responsabilii chinezi la Shanghai. "Nu arăt cu degetul", a dat el însă asigurări.

Citește și Economia Chinei turează la maxim. Creșterea record de anul acesta

"Noi am avut prea mult cărbune, alte ţări au prea mult cărbune, însă China este, de parte, cel mai mare utilizator de cărbune din lume. Şi pentru că este vorba de o ţară şi o economie atât de puternice, trebuie să evolueze", a mai spus emisarul american.

Joe Biden a invitat 40 de lideri din întreaga lume la evenimentul de săptămâna viitoare. Este vorba de o reuniune de o amploare rară pentru un preşedinte aflat la putere de doar trei luni, chiar dacă ea se va desfăşura prin videoconferinţă, din cauza pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3286 RON
GBP flag1 GBP = 5.8521 RON
CHF flag1 CHF = 5.4911 RON
AUD flag1 AUD = 2.9036 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1630 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4313 RON
SEK flag1 SEK = 0.4713 RON
XAU flag1 XAU = 609.8475 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384943.21RON
1 ETH = 12936.42RON
1 LTC = 339.28RON
1 XRP = 8.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel