SUA evită un blocaj administrativ. Trump a semnat documentul

Mara Ivan |
Data publicării:
O pauză până în 20 decembrie
O pauză până în 20 decembrie

Preşedintele american, Donald Trump, a semnat joi seară un compromis bugetar temporar adoptat de Congres şi valabil până la 20 decembrie, pentru a evita închiderea activităţilor guvernului federal (shutdown). 

În pofida negocierilor care s-au întins pe mai multe luni, opoziţia democrată şi republicanii nu au ajuns la un acord privind un buget pe termen lung, din cauza diferendelor, în special legate de finanţarea zidului de la frontiera cu Mexicul, mare promisiune de campanie a lui Donald Trump pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale.

Divizaţi de ancheta în vederea destituirii lansată împotriva preşedintelui Trump de democraţii din Camera Reprezentanţilor, congresmenii şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu capacitatea lor de a ajunge la acord bugetar pe termen lung înainte de termenul limită de la 20 decembrie.

Măsura provizorie a fost semnată de Donald Trump după ce fusese aprobată în Senat, controlat de republicani, cu 74 de voturi pentru şi 20 contra. Marţi, aceasta fusese adoptată de Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, cu 231 de voturi pentru şi 192 contra, dintre care 12 susţineri republicane.

Citește și Donald Trump vrea să declare stare de urgență

Bugetul temporar include o mărire de salariu de 3,1% pentru armata americană, finanţează funcţionarea marelui recensământ prevăzut în 2020, precum şi importante programe din sectorul sănătăţii.

De la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2017, Statele Unite s-au confruntat cu două închideri parţiale ale activităţilor guvernamentale federale, dintre care cel mai lung "shutdown" din istoria americană, timp de 35 de zile, în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii decembrie 2018 şi începutul anului 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0695
Diferența 0.0025
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.282
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0695 RON
USD flag1 USD = 4.2820 RON
GBP flag1 GBP = 5.8441 RON
CHF flag1 CHF = 5.4347 RON
AUD flag1 AUD = 2.8479 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1094 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4616 RON
XAU flag1 XAU = 505.3604 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501653.43RON
1 ETH = 19681.83RON
1 LTC = 507.76RON
1 XRP = 13.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20901.700.16%
BET-BK4042.330.21%
BET-EF1132.290.19%
BET-FI73912.510.26%
BET-NG1527.140.38%
BET-TR48504.700.16%
BET-TRN46897.520.16%
BET-XT1791.260.18%
BET-XT-TR4069.880.18%
BET-XT-TRN3945.100.18%
BETAeRO952.47-0.04%
BETPlus3060.830.14%
RTL46768.200.16%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel