SUA au pierdut 79 de rachete nucleare. Cum au dispărut

racheta3_39173700
Unii ar putea fi chemați în fața Senatului
Sistemul de inventariere al Forțelor aeriene ale Statelor Unite (US Air Force) ”a pierdut” câteva zeci de rachete intercontinentale balistice. Practic, ”s-au evaporat” 79 de rachete Minuteman III echipate cu focoase nucleare, ceea ce reprezintă o cincime din numărul total, scrie The Japan Times.

Ce s-a întâmplat? Dispariția a fost descoperită după o verificare a situației financiare a Pentagonului, raport publicat zilele trecute. Concluzia a fost că, pur și simplu, rachetele nu au fost trecute în gestiune, nefiind consemnate nici locul de staționare a armelor, nici costul lor.

În aceste condiții, este posibil ca adjunctul Secretarului de stat al Apărării, David Norquist, să fie chemat la audieri pentru explicații în comisia de specialitate a Senatului american. Problema este că ”dispariția” respectivelor rachete din registre este rezultatul unei erori umane.

Între timp, purtătorul de cuvânt al US Air Force, Jacob Bailey, a asigurat că ”Forțele aeriene controlează în totalitate arsenalul de rachete intercontinentale balistice” și că, de fapt, ”incidentul nu este decât o scăpare”. ”Este vorba de neatenție”, care a apărut, probabil, când datele au fost introduse manual, dar ”totul se va corecta după finalizarea controlului”, a subliniat oficialul american.

Citește și Aviația militară a SUA, vulnerabilă. Care este punctul sensibil

Nu este primul caz când apar probleme legate de controlul asupra armelor nucleare ale US Air Force. Un uriaș scandal a izbucnit în 2007, când, din greșeală, un bombardier B-52 a transferat la o altă bază aeriană focoase nucleare W80-1. La acel moment, presa de peste Ocean a apreciat că incidentul ar putea efecta reputația armatei americane.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close