Știrile dimineții. Cele mai importante informații

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bună dimineața !
Bună dimineața !

Austriecii au descoperit un zăcământ de gaze naturale, la est de Viena

Forat la o adâncime de 5.000 de metri, acesta ar conține 28 de milioane de barili echivalent petrol (Mbep), ceea ce ar permite, odată dat în exploatare ....

Anunț de ultimă oră privind pensiile publice. Ce se va întâmpla până la 31 august

Întâi vom face reforma pensiilor publice prin legea cu care venim şi care, de altfel, este şi aceasta o condiţionalitate a Comisiei, după care vom ...

Românii care vor primi salarii mai mari cu 500 de lei de la 1 august

Mai mult decât atât, se vor acorda 100 lei, dar nu mai mult de 300 de lei lunar, pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare ....

Unul dintre cele mai periculoase locuri de pe Terra: Aici este "Poarta iadului"

Iar pentru ca tabloul să fie complet, trebuie spus că, din pământ, răzbate un cor de zgomote stranii și înfricoșătoare, precum un urlet venit din adâncuri, fenomen care i-a determinat, de altfel, pe localinici să numească ...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.091
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.274
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.274
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0910 RON
USD flag1 USD = 4.2740 RON
GBP flag1 GBP = 5.8400 RON
CHF flag1 CHF = 5.5783 RON
AUD flag1 AUD = 3.0236 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1515 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4486 RON
SEK flag1 SEK = 0.4787 RON
XAU flag1 XAU = 694.7316 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297743.47RON
1 ETH = 8737.10RON
1 LTC = 230.07RON
1 XRP = 6.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27503.920.48%
BET-BK5559.990.33%
BET-EF1473.580.56%
BET-FI105384.810.51%
BET-NG1969.260.22%
BET-TR64407.400.48%
BET-TRN62215.950.48%
BET-XT2381.780.46%
BET-XT-TR5452.300.46%
BET-XT-TRN5281.100.46%
BETAeRO993.960.13%
BETPlus3988.290.48%
RTL61804.640.43%

Comunicate de presa

CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

BAT mizează pe dovezi științifice pentru transformarea afacerii sale

În cadrul unei sesiuni de informare cu presa...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel