Starbucks va trece printr-o ”restructurare substanțială”

office_1828123_1280_21382400
Starbucks plănuiește să treacă printr-o reorganizare profundă. Vor fi concediați chiar angajați de la vîrful companiei de unde se va și începe schimbarea. Compania încearcă să depășească momentul în care vânzările stagnează și să reaprindă interesul investitorilor.

Vestea a fost dat de CEO-ul companiei, Kevin Johnson, într-un memo trimis tuturor angajaților. În documentul respectiv acesta a mai spus că pentru a se atinge scopurile propuse trebuie ca modul de abordare al liderilor să treacă prin modificări majore.

Lidership-ul și schimbările organizaționale vor începe în această săptămână și vor continua până în luna noiembrie. Kevin Johnson a trimims un e-mail cu respectivele informații după ce a avut loc întâlnirea trimestrială a conducerii companiei.

Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat pentru Bloomberg că schimbările inlcud un număr nedeterminat de concedieri dar și mutări de personal între departamente.

Starbucks vrea să contracareze creșterea lanțurilor locale de cafenele în timp ce cererea cafelei specifice este în scădere. Compania vrea să aducă produse noi în meniurile sale.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close