Soluțiile CE la creşterea preţurilor la energie

Georgel Simionică |
Data publicării:
Comisia Eurpeană are câteva soluții pe termen mediu și scurt
Comisia Eurpeană are câteva soluții pe termen mediu și scurt

Comisia Europeană a prezentat miercuri un set de măsuri temporare pe care le sugerează statelor membre în ideea de a amortiza impactul creşterii excepţionale a preţurilor la energie la nivel mondial, printre acestea numărându-se sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite.

Potrivit unui comunicat al forului comunitar, impactul creşterii excepţionale a preţurilor la energie se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii.

Printre măsurile naţionale pe termen scurt se numără sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investiţiile în energia din surse regenerabile şi în eficienţa energetică, va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei şi achiziţionarea de rezerve de gaze naturale şi va evalua actuala organizare a pieţei energiei electrice.

"Creşterea preţurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creşteri asupra gospodăriilor şi a întreprinderilor în această iarnă. În acelaşi timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient şi mai flexibil pentru a face faţă eventualelor volatilităţi cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziţiei. Situaţia actuală este excepţională, iar piaţa internă a energiei a funcţionat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcţioneze şi în viitor, transformând în realitate ţintele Pactul verde european, consolidându-ne independenţa energetică şi îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă", a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson.

Printre măsurile imediate de protecţie a consumatorilor şi a întreprinderilor prezentate de Executivul comunitar se numără: acordarea de sprijin de urgenţă pentru venit consumatorilor afectaţi de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parţială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS; autorizarea reportării temporare a scadenţei facturilor; luarea unor măsuri de protecţie pentru evitarea deconectării de la reţea; reduceri temporare şi specifice ale nivelurilor taxelor şi impozitelor pentru gospodăriile vulnerabile; acordarea de ajutoare întreprinderilor sau industriilor, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat; consolidarea razei de acţiune internaţionale în domeniul energiei pentru a asigura transparenţa, lichiditatea şi flexibilitatea pieţelor internaţionale; investigarea eventualelor comportamente anticoncurenţiale pe piaţa energiei şi însărcinarea Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluţiilor de pe piaţa carbonului; facilitarea unui acces mai larg la contractele de achiziţie de energie din surse regenerabile şi sprijinirea acestora prin măsuri de însoţire.

Prețul cărbunelui în China ajunge la un nivel record

În ceea ce priveşte măsurile pe termen mediu pentru un sistem energetic decarbonizat şi rezilient, Executivul comunitar are în vedere: intensificarea investiţiilor în energia din surse regenerabile, în renovări şi în eficienţa energetică şi eficientizarea licitaţiilor pentru sursele regenerabile de energie şi a procedurilor de acordare de licenţe şi autorizaţii; dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei pentru a sprijini creşterea ponderii surselor regenerabile de energie, care este tot mai mare, inclusiv a bateriilor şi a hidrogenului; însărcinarea organismelor europene de reglementare în domeniul energiei (ACER) să analizeze avantajele şi dezavantajele organizării actuale a pieţei energiei electrice şi să propună, dacă va fi cazul, recomandări Comisiei; o eventuală revizuire a Regulamentului privind securitatea aprovizionării pentru a asigura o utilizare şi o funcţionare mai bune a stocurilor de gaze în Europa; analizarea beneficiilor potenţiale ale unui sistem voluntar de achiziţionare în comun de către statele membre a unor stocuri de gaze naturale; înfiinţarea unor noi grupuri regionale transfrontaliere în domeniul gazelor naturale care să analizeze riscurile din acest sector şi să ofere consiliere statelor membre cu privire la elaborarea planurilor lor naţionale de acţiune preventivă şi de urgenţă; consolidarea rolului consumatorilor pe piaţa energiei, oferindu-le posibilitatea de a-şi alege şi de a-şi schimba furnizorul, de a-şi genera propria energie electrică şi de a constitui comunităţi energetice.

Potrivit Comisiei Europene, setul de măsuri permite un răspuns coordonat pentru a proteja persoanele cele mai expuse riscurilor. Acesta este atent conceput pentru a răspunde nevoilor pe termen scurt de reducere a costurilor energiei pentru gospodării şi întreprinderi, fără a afecta piaţa internă a energiei din UE sau tranziţia verde pe termen mediu.

În perioada următoare, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, le va prezenta comunicarea şi setul de măsuri deputaţilor din Parlamentul European la 14 octombrie, iar miniştrilor Energiei - la 18 octombrie. Liderii europeni urmează apoi să discute despre preţurile energiei în cadrul viitorului Consiliu European din 21-22 octombrie. Comisia va continua dialogul cu administraţiile naţionale, cu industria, cu grupurile de consumatori şi cu partenerii internaţionali pe această temă importantă şi este pregătită să răspundă oricăror solicitări suplimentare din partea statelor membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299799.74RON
1 ETH = 14679.87RON
1 LTC = 388.32RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel