Sindicatele îl acuză pe Budăi că taie din banii românilor

oameni_pe_strada_62400200
Federația sindicală este nemulțumită de intenția ministrului Muncii
Federației „Solidaritatea Sanitară” este nemulțumită de intenția ministrului Muncii de a promova o Hotărâre care ar duce la pierderea unor drepturi finanicare a angajaților din sistemul bugetar.

Într-un comunicat al Federației „Solidaritatea Sanitară” se spune că: ” Într-un total dispreț față de drepturile câștigate în materia concediilor de odihnă suplimentare, ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi, răspunde la solicitarea de intrare în legalitate în acest domeniu privind salariații din sănătate prin intenția de a tăia din aceste drepturi la toți bugetarii. Cu alte cuvinte, nu numai că refuză recunoașterea acestor drepturi legale pentru salariații din sănătate, ci domnul ministru Marius-Constantin Budăi decide să taie din drepturile de concedii de odihnă suplimentare la salariații din toate sectoarele bugetare.

În discuție sunt în principal drepturile asociate tranșelor de vechime. Precizăm că începând cu anul 2003 aceste drepturi au fost stabilite, în baza prevederilor Codului Muncii, prin contractele colective de muncă.”

Marius Budăi despre Legea pensiilor: Vom discuta pe argumente

Reprezentanții federației sindicale suțin că intenția se găsește în proiectul de modificare a HG 250/1992, publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Muncii în data de 19.06.2019. Aceștia mai spu că în ciuda faptului că ”proiectul de act normativ conține și intenția de a elimina discriminarea privind drepturile de concediu în cazul salariaților bugetari cu mai multe contracte individuale de muncă, reamintim că această problemă a fost declanșată de interpretarea greșită a legii dată de aceeași instituție până acum.”

Sindicaliștii mai spun că proiectul ministrului Muncii este în constadicție cu poziția oficială a Guvernului și îi reamintesc oficialului că ”drepturile de concediu de odihnă suplimentar sunt drepturi ce țin de protecția sănătății și securității în muncă, ele trebuind stabilite, conform prevederilor legale, împreună cu partenerii de dialog social.”

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close