Se apropie ”anarhia nucleară”! Unde se va ajunge. Expert german

Simona Haiduc |
Data publicării:
Cam totul se schimbă și lucrurile pot scăpa de sub control
Cam totul se schimbă și lucrurile pot scăpa de sub control

În cele trei luni care s-au scurs de la declararea pandemiei, omenirea a învățat și încă mai învață să lupte cu ”un ucigaș invizibil și nemilos”. Dar nu peste multă vreme există riscul confruntării cu o ”anarhie nucleară”, avertizează istoricul german Michael Sturme într-un articol publicat în Die Welt.

Expertul german consideră că arhitectura strategică a lumii, așa cum a fost ea creată în anii războiului rece și care presupune stabilitate prin frica de distrugere reciprocă începe să se năruie, devenind tot mai clar ”zgomotul copitelor călăreților apocalipsei”. În opinia lui Sturme, modelul unde controlul arsenalelor nucleare și stabilitatea mondială era gestionat în special de Rusia și Statele Unite, cu implicarea Marii Britanii și a Franței, nu mai este de actualitate și nu mai reflectă situația reală a situației globale.

Astfel, scrie specialistul german, Washingtonul ”se retrage în izolare”, pierzând rolul de lider, în timp ce China prinde viteză. În acest context, autorul articolului din Die Welt este de părere că Beijing este interesat nu numai de succes economic, dar manifestă și dorință de a domina, de deține un plus de putere.

Citește și General rus spune când va fi război în lume. Știe el ceva

În ceea ce privește Rusia, Sturme afirmă că ”sub președintele Putin, Moscova avansează, chiar dacă nu a terminat încă de rezolvat problemele moștenite de la vechiul imperiu sovietic, străduindu-se să revină în politia mondială”.

În aceste condiții, scrie în continuare istoricul german, trebuie pus în mișcare ”un mecanism amplu de intimidare cu ajutorul NATO” capabil să țină lucrurile sub control și să prevină orice acțiuni provocatoare. Cât despre restabilirea echilibrului strategic, așa ceva devine imposibil în condițiile dezvoltării tehnologiilor digitale.

Atacurile devin invizile, vin pe neanunțate și forțe de distrugere poate fi uriașă. În plus, este în plină desfășurare militarizarea spațiului cosmic. Mai mult, clubul statelor nucleare s-a mărit, cu India sau Pakistan, iar printre pretendenți se numără Coreea de Nord și Iran. Puse cap la cap, toate aceste detalii, conștientizate de unii și ignorate de alții, dar cât se poate de reale, amenință omenirea cu o anarhie nucleară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379586.42RON
1 ETH = 12714.65RON
1 LTC = 333.59RON
1 XRP = 8.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel