Scădere dramatică a înmatriculărilor auto în România

Matei Ion |
Data publicării:
Registrul Auto Român
Registrul Auto Român

Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut în România cu aproape 28% în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu intervalul similar din 2019, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), analizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Potrivit unui comunicat al APIA, transmis marţi AGERPRES, în luna octombrie a acestui an au fost înmatriculate, pe plan naţional, 14.077 de autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), cu 13,9% mai multe decât în perioada similară din 2019. Dintre acestea, 12.523 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere, raportat la perioada de referinţă (când au fost înmatriculate 10.649 de unităţi), este de 17,6%.

Cu toate acestea, ca urmare a scăderilor înregistrate în perioada martie - august, pe ansamblul celor zece luni din 2020 se consemnează o scădere generală a pieţei de 27,9%.

În topul pe mărci, în luna octombrie, pe prima poziţie continuă să se afle Dacia - cu 4.047 de unităţi înmatriculate, urmată de Renault - cu 1.088 unităţi, Skoda (913), Volkswagen (869) şi Ford (721).

Pe de altă parte, la categoria autoturisme rulate, cele 37.449 de unităţi înmatriculate în decursul lunii octombrie din acest an sunt cu doar 10,3% mai puţine în comparaţie cu acelaşi interval din 2019. Pe ansamblul primelor zece luni din 2020 au fost înmatriculate 313.149 de unităţi, corespunzător unei scăderi totale de 15,6% faţă de aceeaşi perioada din anul precedent.

Analiza evoluţiei pe mărci a autoturismelor noi înregistrate în România, la zece luni, arată scăderi pe linie, după cum urmează: de 26% pentru Dacia (pe un volum de 30.195 de exemplare), de 32,4% pentru Renault (7.600 de unităţi) şi de 17,3% pentru Skoda (7.551 exemplare).

Claudiu Mija (RAR). Situația instituției noastre este una specifică VIDEO

Totodată, la autoturismele second hand, Volkswagen este pe primul loc la înmatriculări, cu 77.880 de unităţi, în scădere cu 15,7% faţă de primele zece luni din 2019. Podiumul este completat de BMW - cu 31.842 de exemplare (-14,8%) şi Audi (31.389 unităţi, -10,9%)

Conform statisticii oficiale, în ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus), după un volum de 1.554 de unităţi, înregistrat în luna octombrie a acestui an (-8,9 comparativ cu octombrie 2019), rezultă o scădere generală de 33,3%.

Pe segmentul motocicletelor, în octombrie, s-a înregistrat un declin al înmatriculărilor de 85,1%, pe un volum de 548 de unităţi comercializate. La nivel general, această categorie de vehicule a consemnat, însă, o creştere 23,1%, raportat la primele zece luni din 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0884
USD
Azi 4.3489
Diferența -0.0153
Zi precendentă 4.3642
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3489 RON
GBP flag1 GBP = 5.8416 RON
CHF flag1 CHF = 5.5096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8125 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.0982 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4314 RON
SEK flag1 SEK = 0.4601 RON
XAU flag1 XAU = 606.5699 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473776.95RON
1 ETH = 17372.81RON
1 LTC = 409.88RON
1 XRP = 10.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21777.390.16%
BET-BK4222.91-0.11%
BET-EF1186.270.25%
BET-FI79011.45-0.04%
BET-NG1609.520.58%
BET-TR50547.430.16%
BET-TRN48871.520.16%
BET-XT1876.590.19%
BET-XT-TR4266.150.23%
BET-XT-TRN4135.110.23%
BETAeRO979.74-2.34%
BETPlus3178.780.13%
RTL48798.000.19%

Opinii

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Prof. Mircea Coșea

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel