Salariul minim în România. Raluca Turcan: Se pare că am vorbit degeaba

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ministrul Muncii, Raluca Turcan
Ministrul Muncii, Raluca Turcan

Pe fondul discuțiilor din Uniunea Europeană privind necesitatea introducerii unui salariu minim unic la nivel comunitar, ministrul Muncii, Raluca Turcan a fost întrebată cu cât ar trebui să crească, în România, acest venit pentru a satisface cu adevărat nevoile oamenilor. În răspunsul său, fostul vicepremier a vorbit de criterii, principii, de rata inflației, indicatori și multe altele, evitând însă să ofere măcar o cifră aproximativă.

”Încă de anul trecut s-a încercat găsirea unor criterii predictibile și ancorate în realitate, pentru calculul salariului minim. Și dacă vă amintiți, anul trecut, creșterea salariului minim s-a realizat la productivitatea muncii și rata inflației. Iar majorarea a fost una care a răspuns criteriilor de anul trecut. Cred că majorarea a fost de 7,3%, a spus Raluca Turcan într-o intervenție la Antena3. 

Ministrul a arătat că, ”anul acesta, majorarea a fost tot conectată la rata inflației și productivitatea muncii și a fost undeva la 3,1%. Și din momentul în care am stabilit nivelul salariului minim, am agreat cu partenerii sociali să creăm un cadru de dezbatere în următoarele șase luni, astfel încât să ajungem la un acord, ca de acum înainte salariul minim să fie prevăzut spre finalul anului cu modalitatea de creștere raportată la indicatori și să intre în vigoare de la începutul anului viitor”. 

În caz contrar

Potrivit spuselor sale, ”principiul la care ținem foarte mult este ca orice majorare de venituri să fie acompaniată și de creșterea puterii de cumpărare. Să nu dai cu o mână și să iei cu două”, a subliniat ministrul Muncii, arătând că, în caz contrar, ”riscăm să se închidă companii, să pierdem locuri de muncă, să explodeze prețurile”.

Citește și SALARIUL minim în UE. Luxemburg propune o SUMĂ de INVIDIAT

Întrebată cu cât ar trebui să crească în România salariul minim, Raluca Turcan a răspuns, după o pauză de câteva secunde că, se pare că ”am vorbit deageaba mai devreme”. 

Precizând că în România sunt 1,4 milioane de angajați din mediul privat plătiți cu salariul minim și aproximativ 60.000 de angajați la stat plătiți tot cu salariul minim. Acești oameni sunt în pragul sărăciei. De aceea, majorarea pe noi am făcut-o anul acesta, va trebui susținută și crescută constant de către Guvern, astfel încât salariul minim să conducă și la creșterea puterii de cumpărare și la creșterea calității vieții 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448174.59RON
1 ETH = 14922.47RON
1 LTC = 440.81RON
1 XRP = 9.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel