Rusia se relaxează, deși numărul noilor cazuri de contaminare nu scade

Mara Ivan |
Data publicării:
Rusii pot merge chiar și în străinătate
Rusii pot merge chiar și în străinătate

Cetăţenii ruşi care doresc să călătorească în străinătate pentru a munci, studia sau a avea grijă de rude vor avea voie să-şi reia călătoriile internaţionale pentru prima dată de la sfârşitul lunii martie, a anunţat luni premierul Mihail Mişustin, iar Moscova, primul focar de coronavirus din Rusia, va pune capăt pe 9 iunie perioadei de izolare, a spus primarul oraşului. Potrivit ultimelor date oficiale, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8950 de noi cazuri de contaminare. 

''Începând de mâine, izolarea şi obligativitatea declaraţiilor de deplasare vor fi desfiinţate'', a declarat Serghei Sobeanin într-o înregistrare video difuzată pe Facebook, salutând faptul că ''Moscova îşi va regăsi ritmul obişnuit al vieţii''. Edilul a comunicat totodată un calendar până la finalul lui iunie referitor la redeschiderea spaţiilor publice şi a celor pentru petrecerea timpului liber, în special restaurantele şi sălile de sport.

Începând de marţi, locuitorii Moscovei vor putea să iasă din case oricând vor dori, potrivit agenţiei de presă TASS, iar restaurantele şi cafenelele din capitala Rusiei îşi vor putea deschide terasele începând cu 16 iunie. Rusia raportează în continuare mii de noi infectări zilnic, numărul total al cazurilor ajungând la 476.658, al treilea bilanţ ca amploare din lume, dar numărul contaminărilor în Moscova, epicentrul original al virusului, a scăzut semnificativ.

''A fost semnat un decret guvernamental care va oferi cetăţenilor ruşi oportunitatea de a ieşi din ţară pentru a îngriji rude bolnave care trăiesc în alte ţări, precum şi cei care călătoresc pentru muncă sau studiu'', a spus Mişustin într-o declaraţie televizată.

Citește și Presa germană. Un conflict SUA-China, o catastrofă pentru Europa

Persoanele care au nevoie de tratament medical în străinătate vor primi de asemenea permisiunea de a călători, a spus Mişustin, adăugând că cetăţenii străini care au nevoie de tratament în Rusia sau cei ale căror rude apropiate au nevoie de asistenţă pot intra în ţară. Rusia şi-a închis graniţele pe 30 martie, după ce a sistat toate cursele aeriene şi a cerut cetăţenilor să rămâne în case pentru a limita transmiterea coronavirusului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418046.33RON
1 ETH = 7902.39RON
1 LTC = 364.19RON
1 XRP = 9.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16567.34-0.47%
BET-BK3091.24-0.66%
BET-EF904.65-0.35%
BET-FI57747.95-2.18%
BET-NG1200.05-0.38%
BET-TR36533.78-0.47%
BET-TRN35510.70-0.47%
BET-XT1418.85-0.67%
BET-XT-TR3075.71-0.67%
BET-XT-TRN2995.99-0.67%
BETAeRO799.12-2.21%
BETPlus2441.76-0.54%
RTL37030.97-0.42%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel