Rusia, mutare strategică în Nagorno-Karabah. Turcia nu poate refuza

soldati_rusi_99859400
Soldați ruși, în drum spre Nagorno-Karabah
Turcia va fi parte la o misiune de monitorizare a încetării focului alături de Rusia în Nagorno-Karabah. Este propunerea lansată de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și analizată cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unei convorbiri telefonice. 

Un centru comun de "observare şi supraveghere" a încetării focului va fi înfiinţat în teritoriile recâştigate de Azerbaidjan şi va fi decis de Baku, potrivit preşedintelui Erdogan.

O "mare responsabilitate" revine Moscovei în implementarea acordului de încetare a focului, a adăugat preşedintele Erdogan, conforma informaţiilor publicate pe site-ul preşedinţiei turce.

Citește și Expert militar rus, idee ȘOCANTĂ! SUA pot fi DISTRUSE

Preşedintele Turciei a subliniat, de asemenea, că sunt esenţiale crearea unui coridor între Azerbaidjan şi regiunea sa Nahicevan aflată la graniţa cu Turcia, precum şi revenirea azerilor în Nagorno-Karabah. 

Între timp, forțele ruse de menținere a păcii au pornit în marș din Armenia spre Nagorno-Karabah, enclavă azeră cu populație majoritar armeană, teatrul unor intense confruntări armate între Erevan și Baku. În total, în regiunea disputată de cele două foste republici sovietice vor fi dislocați 1960 de militari ruși. 

Traseul de deplasare a coloanelor de militari și tehnică de luptă a fost convenit de Moscova cu părțile implicate în conflict. După ce vor parcurge 250 de kilometri, trupele de menținere a păcii vor ocupa poziții și vor stabili puncte de monitorizare pe linia de contact și de-a lungul coridorului Lacin. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close