Strategie elaborată printr-un proces interinstituțional fără precedent
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au luat act luni de Strategia Națională de Apărare pentru 2025–2030, după ce documentul a fost discutat în aceeași zi de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Proiectul a fost transmis Comisiilor comune de apărare ale Parlamentului pentru întocmirea raportului final și pentru formularea hotărârii care va merge la vot miercuri.
Potrivit documentului, procesul de elaborare a strategiei s-a bazat pe contribuția tuturor instituțiilor cu atribuții în securitate și apărare, alături de experți din mediul academic, societatea civilă și think-tank-uri. Pentru prima dată, o Strategie Națională de Apărare a fost pusă în transparență publică înainte de finalizare, element considerat un pas important în direcția asumării și validării publice a politicilor de securitate națională.
Citește și: Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT
„Un stat modern, sigur și orientat către cetățenii săi”
În viziunea președintelui, strategia exprimă direcția unei Românii moderne, sigure și ancorate în valorile fundamentale ale democrației. „Documentul nu este despre statul român, ci despre obligațiile instituțiilor publice față de cetățenii români”, arată textul prezentat Parlamentului.
Contextul în care se elaborează strategia este profund diferit față de cel din anii precedenți: contestarea ordinii internaționale, reacția impredictibilă a regimurilor autoritare, creșterea manipulării informaționale, transformările economice generate de protecționism, lupta globală pentru resurse și atacurile asupra infrastructurii critice. Aceste elemente, alături de amenințările transfrontaliere care se amplifică, impun, potrivit președintelui, o abordare „transparentă, colaborativă”, în care instituțiile statului cooperează în mod onest și sunt deschise controlului public.
Nicușor Dan subliniază că obiectivul central este construirea unei Românii reziliente, capabile să răspundă rapid și eficient șocurilor interne sau externe. Această abordare vizează atât cetățeanul, cât și societatea în ansamblul ei.
Conceptul-cheie: „independența solidară”
Strategia introduce un concept central – independența solidară – prezentat drept o exigență strategică și un imperativ de acțiune pentru România. Acesta combină capacitatea statului de a acționa autonom în apărarea intereselor naționale cu angajamentul ferm față de partenerii și aliații din NATO și UE.
Prin această viziune, România își propune să răspundă provocărilor actuale de securitate într-un mod compatibil cu obligațiile sale internaționale, consolidând în același timp reziliența internă și capacitatea de proiecție regională.
O nouă etapă pentru România pe plan internațional
Documentul prezentat Parlamentului marchează o schimbare de paradigmă, afirmă președintele. După consolidarea în NATO și UE și în perspectiva aderării la OCDE, România intră într-o etapă în care trebuie să își afirme mai ferm influența în regiunea de interes direct și să proiecteze consecvent interesele sale la nivel global.
Strategia devine astfel cadrul general după care vor fi adaptate, revizuite sau reconstruite strategiile sectoriale existente, inclusiv cele din energie, infrastructură, mediul digital, industrie de apărare și gestionarea riscurilor transfrontaliere.
Noul document este structurat pe șase mari capitole care vor ghida politicile publice în domeniul securității și apărării în următorii cinci ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 386383.23RON
1 ETH = 12970.69RON
1 LTC = 375.04RON
1 XRP = 9.66RON 





