Românii pot munci în țara cu cele mai mari salarii

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Românii au voie să muncească în Elveția
Românii au voie să muncească în Elveția

Cei care vor să muncească în afara țării, vor putea face acest lucru și într-o țară în care salariile sunt printre cele mai mari din lume.

De la 1 iunie, românii vor avea voie să muncească și în Elveția, decizie care aparține Consiliului Federal al Confederației Elvețiene.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe: "Executivul de la Berna a aprobat modificarea Ordonanței privind libera circulație a persoanelor, precizând că la data de 31 mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera circulație pentru cetățenii români și bulgari".

Așadar, românii și vecinii noștri bulgari vor putea circula liber și vor fi beneficiarii acelorași drepturi ca și cetățenii din europa occidentală ai Uniunii Europene.

Citește și Salariu minim de 5.000 de lei. Joburi bine plătite într-un oraşel din România

Conform legislației europene privind libera circulație a persoanelor, românii trebuie, în cazul șederilor de lungă durată pe teritoriul altor state UE (inclusiv în Elveția), să-și găsească un loc de muncă sau să dispună de resurse financiare suficiente pentru a se întreține pe perioada șederii.

Clauza de salvgardare a fost activată de Elveția la 1 iunie 2017 și limita dreptul de ședere al muncitorilor din România, dar și din Bulgaria. Un exemplu grăitor pentru duritatea cu care a fost limitat accesul în Elveția este faptul că în doi ani, autoritățile de la Berna au eliberat numai 1.000 de permise de lungă ședere.

În Elveția nu există lege care să stabilească salariul minim însă salariile din această tară sunt pe locul doi în Europa, după Luxemburg, leafa medie anuală fiind de 62.350 de franci elvețieni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0897
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0899
USD
Azi 4.3711
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8278 RON
CHF flag1 CHF = 5.4198 RON
AUD flag1 AUD = 2.9020 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4323 RON
SEK flag1 SEK = 0.4671 RON
XAU flag1 XAU = 590.8939 RON
Monede Crypto
1 BTC = 404251.79RON
1 ETH = 14471.58RON
1 LTC = 370.10RON
1 XRP = 9.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23842.500.73%
BET-BK4705.571.04%
BET-EF1300.170.73%
BET-FI92499.120.78%
BET-NG1760.370.78%
BET-TR55831.320.72%
BET-TRN53931.870.72%
BET-XT2063.500.71%
BET-XT-TR4723.460.71%
BET-XT-TRN4575.190.71%
BETAeRO920.27-0.27%
BETPlus3468.330.70%
RTL53677.090.69%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel