Românii care vor primi vouchere până în 2026. Regulamentul, semnat prin ordin de ministru

Cei care nu le vor, trebuie să depună o cerere
Cei care nu le vor, trebuie să depună o cerere

Noul regulament de acordare a fost aprobat prin ordin de ministru

Profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță și cel puțin în următorii 4 ani, conform ordinului de ministru nr. 4.072/2023, semnat pe 26 aprilie, obținut de Edupedu.ro. Voucherele vor fi emise și în acest an doar pe suport electronic, la fel ca anul trecut. 

Deocamdată nu este precizată data acordării acestor beneficii, dar ordinul încă nu a apărut în Monitorul Oficial.

Ceea ce se știe este că suma de 1.450 de lei este impozabilă în luna în care beneficiul este acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Prin urmare, angajații care primesc aceste vouchere trebuie să plătească 145 de lei impozit.

Regulamentul de acordare a acestor vouchere pentru perioada 2023-2026, aprobat prin ordin de ministru, prevede că „beneficiază de acestea persoanele care au desfășurat efectiv activitate în anul pentru care se acordă, iar valoarea voucherelor de vacanță este proporțională cu perioada lucrată”.

În anii trecuți, aceste beneficii s-au acordat în luna iunie, cu excepția anului 2021, când au fost suspendate pe fondul pandemiei. Potrivit documentului consultat, cei care nu vor să primească au 30 de zile la dispoziție să depună o cerere pentru asta, de la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de ministru. Asta ar însemna că în luna mai vor fi desfășurate aceste proceduri și cel mai probabil în iunie ar urma să fie făcute alimentările de carduri.

Citește și A început programul "Litoralul pentru toţi". Cât costă o săptămână la mare

Lansat cu mulți ani în urmă, programul Litoralul pentru toţi și-a propus dintotdeauna să vină în ajutorul celor vor să petrecă o vacanță la mare, dar nu își permit la prețurile din timpul sezonului propriu-zis. 

În același timp, programul constituie un lucru bun inclusiv pentru hotelieri, care au, astfel, șansa să-și rotunjească veniturile, mai ales anul acesta când Litoralul pentru toți începe cu o lună mai devreme. 

Urmând aceeași strategie, programul se va derula în două etape. Prima parte a început astăzi, 3 mai, și va dura, în principiu, până pe 20 iunie. Urmează apoi două luni și jumătate aproape de sezon tradițional, cu prețuri mai mari, dar și cu mai mult soare, cu o mare caldă, numai bună de scaldat. Acum, în mai poți să te bucuri mai degrabă de priveliște și de aerul curat de pe malul mării. 

A doua etapă a programului are loc la toamnă, anotimpul de aur și care, cel puțin în ultimii câțiva ani, a venit cu temperaturi plăcute și un soare blând, care nu te izgonește în camera cu aer condiționat sau la vreo terasă cum se întâmplă în lunile pline de vară. Deci, a doua etapă începe pe 1 septembrie și se încheie pe 15 octombrie. .... Pentru detalii, vezi AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9633
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9633
USD
Azi 4.6099
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.6099
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 06-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9615 RON
USD flag1 USD = 4.6393 RON
GBP flag1 GBP = 5.7558 RON
CHF flag1 CHF = 5.1136 RON
AUD flag1 AUD = 3.0871 RON
DKK flag1 DKK = 0.6661 RON
CAD flag1 CAD = 3.4573 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0333 RON
NOK flag1 NOK = 0.4186 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 292.7061 RON
Monede Crypto
1 BTC = 119565.76RON
1 ETH = 8437.36RON
1 LTC = 408.49RON
1 XRP = 2.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.64%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12181.26 0.39%
BET-BK 2318.79 0.35%
BET-FI 50674.26 -0.46%
BET-NG 936.72 0.02%
BET-TR 24327.35 0.89%
BET-TRN 24152.11 0.85%
BET-XT 1063.55 0.26%
BET-XT-TR 2105.64 0.78%
BET-XT-TRN 2091.58 0.74%
BETAeRO 881.03 -0.21%
BETPlus 1815.91 0.38%
RTL 27106.23 0.43%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1