Românii care vor primi vouchere în limita a cinci salarii minime

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Un nou ajutor oferit de stat
Un nou ajutor oferit de stat

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Guvernului.

Victimele infracţiunilor vor putea solicita un avans din compensaţia financiară pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute pe ţară. Acești bani vor fi acordate sub formă de vouchere și vor fi eliberate, potrivit Executivului, în termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii. 

Prin hotărârea de guvern au fost aprobate metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, precum şi criteriile de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare.

"De asemenea, se operaţionalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal", se arată în comunicatul Guvernului.

Unitatea pentru Protecţia Victimelor

Se înfiinţează Unitatea pentru Protecţia Victimelor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor privind aplicarea metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, privind stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare. Înfiinţarea acestei unităţi nu va avea impact financiar, realizându-se cu încadrarea în numărul de posturi deja existent şi finanţat.

Fondurile necesare pentru acordarea voucherelor pentru victimele infracţiunilor vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Justiţiei.

"Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal", precizează Guvernul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0887
USD
Azi 4.3564
Diferența -0.0138
Zi precendentă 4.3702
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3564 RON
GBP flag1 GBP = 5.8643 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.9220 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1390 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4749 RON
XAU flag1 XAU = 643.3615 RON
Monede Crypto
1 BTC = 400253.08RON
1 ETH = 13603.82RON
1 LTC = 332.81RON
1 XRP = 8.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26343.092.38%
BET-BK5201.742.42%
BET-EF1432.902.60%
BET-FI95150.322.73%
BET-NG1934.972.20%
BET-TR61689.092.38%
BET-TRN59590.132.38%
BET-XT2267.902.48%
BET-XT-TR5191.602.48%
BET-XT-TRN5028.592.48%
BETAeRO942.760.02%
BETPlus3821.132.32%
RTL59355.712.43%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel