România iar nu-și face temele. Planul PNRR e ca și inexistent. În balanță, peste 30 de miliarde €

Matei Ion |
Data publicării:
Marius Vasiliu spune că România a trimis la Bruxelle doar bucăți din plan
Marius Vasiliu spune că România a trimis la Bruxelle doar bucăți din plan

Comisia Europeană a trimis observaţii asupra unor componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar realitatea este că România nu a transmis un Plan ci doar nişte bucăţi, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea PNRR.

"Am primit observaţii de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deşi în decembrie se afirma că nu au fost formulate observaţii asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absenţa formulării unor reforme foarte clare şi totodată faptul că acele părţi ce au fost transmise nu respectă cerinţele Regulamentului", a subliniat oficialul MIPE.

Acesta a mai spus că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte şi nu angajamente de reforme, cum ar trebui.

Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat miercuri, la sediul MIPE, prin dezbaterea propunerilor privind domeniile Sănătate şi Educaţie. Au participat reprezentanţii ministerelor de linie şi ai altor entităţi relevante în aceste domenii.

În cadrul dezbaterii privind Sănătatea, reprezentanţii ministerului de linie au propus ca finanţările din PNRR să fie utilizate pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural şi în micile localităţi urbane, creşterea siguranţei pacientului şi prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creşterea mortalităţii.

Ministrul Finanțelor despre proiectul de buget. Când va fi prezentat

În cadrul celei de-a doua reuniuni au fost discutate propuneri pentru finanţarea Educaţiei.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au subliniat că nu au fost consultaţi pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. Totodată, au afirmat faptul că, având în vedere observaţiile Comisiei, în ceea ce priveşte domeniul educaţiei, sunt obligaţi "să o ia de la zero".

Reprezentanţii MIPE au explicat că prin PNRR va putea fi sprijinită dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate, precum şi dezvoltarea programelor de tip "Şcoală după şcoală".

MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR iar joi este prevăzută cea de-a patru zi de consultări, fiind vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301329.50RON
1 ETH = 14487.41RON
1 LTC = 377.94RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16888.42 0.03%
BET-BK 3108.64 -0.04%
BET-FI 60561.40 0.12%
BET-NG 1207.10 0.05%
BET-TR 35041.41 0.03%
BET-TRN 34233.75 0.03%
BET-XT 1440.21 0.02%
BET-XT-TR 2954.69 0.02%
BET-XT-TRN 2891.44 0.02%
BETAeRO 1061.34 -0.29%
BETPlus 2495.31 0.01%
RTL 37077.07 0.04%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel