România a încasat doar o treime din fondurile alocate prin PNRR

DCBusiness Team |
Data publicării:
Marcel Boloș
Marcel Boloș

Renegocierea PNRR, prioritate absolută pentru Guvern. Ce spune Marcel Boloș.

Cererea de Plată 4, condiționată de finalizarea renegocierii

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat luni că încheierea renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la sfârșitul lunii mai este „esențială” pentru a permite transmiterea următoarei cereri de plată către Comisia Europeană. Declarația vine în contextul participării ministrului, alături de echipa tehnică a ministerului, la reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, prezidată de premierul interimar Cătălin Predoiu.

Calendarul pe care îl avem impune o succesiune clară: nu putem transmite Cererea de Plată nr. 4 înainte de a finaliza renegocierea PNRR. Doar după aprobarea oficială a planului modificat vom putea transmite Comisiei o nouă cerere de plată, în forma sa restructurată”, a afirmat Boloș într-un comunicat de presă emis de MIPE. Oficialul guvernamental a subliniat că obiectivul este transmiterea Cererii de Plată nr. 4 în luna iulie, iar pentru atingerea acestui termen este necesară închiderea procesului de renegociere până la finele lunii mai.

Vizită decisivă la Bruxelles

O delegație guvernamentală condusă de MIPE se va deplasa în această săptămână la Bruxelles, pentru o serie de ședințe tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit ministerului, discuțiile vor viza atât deblocarea integrală a Cererii de Plată 3, cât și ajustarea reformelor și investițiilor ce urmează să fie incluse în Cererea de Plată 4.

Renegocierea PNRR este deja într-o etapă avansată, în urma discuțiilor intense care au fost deja purtate cu Comisia Europeană. În această săptămână, la Bruxelles, vom avea discuțiile cu care ar trebui să închidem”, a precizat ministrul.

Analizele comune realizate cu oficialii europeni au evidențiat necesitatea ajustării unor componente din plan și adoptarea de măsuri pentru asigurarea respectării termenelor asumate de România.

România a încasat o treime din alocarea totală PNRR

În ceea ce privește Cererea de Plată nr. 3, Comisia Europeană a considerat că o parte din jaloanele și țintele asumate au fost îndeplinite doar parțial. Ca urmare, a fost aprobată o plată parțială în valoare de 1,3 miliarde de euro, sumă ce urmează a fi virată României până la finalul lunii mai.

Până acum, România a primit 9,2 miliarde de euro din totalul de 28,5 miliarde euro alocați prin PNRR. Din această sumă, 13,6 miliarde de euro sunt acordați sub formă de granturi, iar 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Succesul negocierilor și al implementării PNRR depinde, în mod esențial, de colaborarea interinstituțională strânsă, de coerența pozițiilor tehnice și de capacitatea de reacție operativă în raport cu partenerii europeni”, a mai subliniat ministrul Boloș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0993
Diferența -0.0172
Zi precendentă 5.1165
USD
Azi 4.5826
Diferența 0.0336
Zi precendentă 4.549
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0993 RON
USD flag1 USD = 4.5826 RON
GBP flag1 GBP = 6.0501 RON
CHF flag1 CHF = 5.4309 RON
AUD flag1 AUD = 2.9381 RON
DKK flag1 DKK = 0.6836 RON
CAD flag1 CAD = 3.2819 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4681 RON
XAU flag1 XAU = 474.8048 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471215.01RON
1 ETH = 11428.50RON
1 LTC = 471.64RON
1 XRP = 11.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16458.52-0.15%
BET-BK3113.970.60%
BET-EF897.76-0.34%
BET-FI57863.950.38%
BET-NG1193.67-0.36%
BET-TR36922.281.58%
BET-TRN35823.641.39%
BET-XT1410.66-0.08%
BET-XT-TR3101.591.35%
BET-XT-TRN3016.701.20%
BETAeRO795.140.04%
BETPlus2425.95-0.08%
RTL36789.54-0.21%

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel