Rinat Ahmetov a pierdut 16 miliarde de dolari în cinci ani!

ahmetov_37830500
Rinat Ahmetov
Deși a pierdut enorm începând din 2013, omul de afaceri Rinat Ahmetov rămâne cel mai bogat cetățean al Ucrainei. Potrivit Bloomberg, care monitorizează situația financiară a celor mai înstăriți oameni ai lumii, în 25 septembrie, averea patronului clubului de fotbal Șahtior Donețk, se cifra la 5,9 miliarde de dolari.

În ultimul timp, Ahmetov a reușit să își revină după căderea dezastruoasă înregistrată în ultimii cinci ani. Evenimentele politice din Ucraina au afectat puternic marile averi ale Ucrainei. Nu a scăpat nici Ahmetov. Din 2013 averea lui s-a redus de 3,5 ori, coborând de la 22 de miliarde de dolari, la aproape 6.

Deosebit de dureroasă pentru Ahmetov a fost pierderea activelor din estul Ucrainei. O perioadă, separatiștii au lăsat în pace o serie de întreprinderi, dar ulterior au anunțat ”naționalizarea”. Și-au introdus oameni în structurile de conducere ale fabricilor și altor companii și au început să pretindă profitul.

Mediul de afaceri ucrainean a avut de suferit și de pe urma naționalizării operată de autorități. Astfel, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ai țării, Igor Kolomoiski, a pierdut controlul asupra PrivatBank, un pion important pe piața ucraineană a Ucrainei.

În ceea ce îl privește pe Ahmetov, în 2017 justiția a dispus readucerea în proprietatea statului a unui mare pachet de acțiuni Ukrtelekom. În 2015, averea lui Ahmetov ajunsese la 3 miliarde de dolari. În trei ani, el și-a sporit averea cu 1,5 miliarde de dolari.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close