Responsabil turc: Rusia și Ucraina, dispuse să se reîntânească în Turcia

Antonia Popescu |
Data publicării:
Ce SUMĂ trebuie să plătești pentru a primi cetățenie TURCĂ / Foto: Unsplash
Ce SUMĂ trebuie să plătești pentru a primi cetățenie TURCĂ / Foto: Unsplash

Rusia şi Ucraina sunt în continuare de acord să se reîntâlnească în Turcia pentru a negocia un acord care să pună capăt războiului între ele, în pofida recentelor atrocităţi comise pe teren, a declarat vineri un înalt responsabil turc, relatează AFP, în timp ce Moscova îşi manifestă nemulţumirea faţă de guvernul turc din cauza vânzării dronelor Bayraktar către Kiev, relatează AFP şi Reuters.

''Rusia şi Ucraina sunt de acord pentru a avea tratative în Turcia, dar ele sunt în continuare foarte departe de a ajunge la o înţelegere asupra unui text comun'', a declarat presei acel responsabil, care a cerut să rămână anonim.

Chestiunea statutului Crimeei şi Donbasului rămâne dificil de soluţionat, a confirmat acesta. Responsabilul turc nu a avansat vreo dată posibilă a unei noi runde de tratative ruso-ucrainene cu prezenţă fizică pe care ar putea să o găzduiască ţara sa.

Pe de altă parte, Rusia şi-a manifestat nemulţumirea faţă de Turcia în urma livrării de drone Bayraktar TB2 către Ucraina, dar Ankara răspunde plângerilor Moscovei cu argumentul că aceste drone sunt produse şi livrate de o companie privată. ''Ruşii sunt supăraţi şi din când în când se plâng cu privire la vânzarea de drone. S-au plâns şi se plâng chiar acum. Dar noi le-am dat deja răspunsul, acela că este vorba despre companii private şi că aceste achiziţii s-au efectuat de asemenea înainte de război'', a spus responsabilul turc, potrivit Reuters.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat joi Ucraina că a revenit asupra unor propuneri făcute în timpul rundei de negocieri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute la Istanbul, ceea ce potrivit Moscovei ar fi un indiciu că preşedintele Volodimir Zelenski este ''controlat'' de Washington şi de aliaţii săi.

Un mega-laser galactic, descoperit de o echipă internaţională de astronomi

Miercuri, ''partea ucraineană a prezentat grupului de negociatori un proiect de acord în care este evident că ea revine asupra celor mai importante dispoziţii stabilite pe 29 martie la Istanbul'', a spus Lavrov într-un mesaj video. ''În acest document ucrainenii au formulat clar că viitoarele garanţii de securitate pentru Ucraina nu se vor extinde asupra Crimeii şi Sevastopolului. În proiectul de ieri, această afirmaţie clară lipseşte'', a exemplificat ministrul rus.

În replică, negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, care este şi consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, a declarat că ''dacă Moscova doreşte să arate că este pregătită pentru dialog, atunci trebuie să-şi reducă gradul de ostilitate''.

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.

Potrivit oficialului turc care a vorbit vineri presei, unele ţări evocate de Kiev ca posibili garanţi s-ar putea lovi de ''obstacole de natură legală'' în acest demers.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că mai multe ţări s-au oferit să acţioneze ca garanţi ai securităţii Ucrainei dacă aceasta adoptă un statut de neutralitate, dar fără ca respectivele ţări să precizeze concret la ce s-ar angaja. Zelenski a mai menţionat că guvernul său nu a discutat încă această chestiune cu toate ţările care şi-au manifestat disponibilitatea de a juca rolul de garanţi. Printre ţările menţionate anterior de Kiev că şi-ar putea asuma acest rol se numără SUA, Regatul Unit, Franţa, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel sau Turcia.

Ucraina a cerut Rusiei la negocierile desfăşurate la Istanbul ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, în timp ce Moscova a insistat pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptului la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Între timp, Rusia şi-a retras trupele din zona capitalei Kiev şi din tot nordul Ucrainei şi negocierile continuă online, dar armata rusă se regrupează pentru o intensificare a ofensivei în estul Ucrainei.

Negocierile sunt îngreunate acum şi de crimele în rândul civililor descoperite după retragerea trupelor ruse. Kievul acuză Moscova de crime de război, iar aceasta din urmă acuză înscenări puse la cale de Ucraina pentru a sabota negocierile. O rachetă Tochka-U a lovit vineri gara din Kramatork şi a ucis cel puţin 40 de persoane care se refugiau din calea luptelor. În timp ce Ucraina acuză Rusia că a lansat racheta, aceasta din urmă susţine că nu mai are astfel de rachete în dotare şi că este vorba despre o nouă ''provocare''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300069.69RON
1 ETH = 14675.09RON
1 LTC = 392.43RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel