Reducerea vârstei de pensionare pentru trei categorii de angajați

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Trei categorii de angajați vor putea ieși la pensie mai devreme
Trei categorii de angajați vor putea ieși la pensie mai devreme

O schimbare în privința reducerii vârstei de pensionare se are în vedere pentru trei categorii de angajați.

Este vorba despre un act legislativ care a fost adoptat tacit de Senat și care urmează să se întâmple același lucru și la Camera Deputaților și care vizează reducerea vârstei standard de pensionare pentru o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special.

Totodată, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Actul care a fost adopotat de Senat își propune să asigure egalitatea de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă, notează avocatnet.ro. Adică, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Citește Reducerea vârstei de pensionare cu 10 ani, pentru o nouă categorie de lucrători

De această măsură ar putea beneficia mai mulți militari sau polițiști. Este vorba, după este prevăzut în propunerea legislativă, despre acei militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special care “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime, adică să aibă o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0844
Diferența -0.0004
Zi precendentă 5.0848
USD
Azi 4.3591
Diferența -0.0093
Zi precendentă 4.3684
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0844 RON
USD flag1 USD = 4.3591 RON
GBP flag1 GBP = 5.8074 RON
CHF flag1 CHF = 5.4925 RON
AUD flag1 AUD = 2.8595 RON
DKK flag1 DKK = 0.6807 RON
CAD flag1 CAD = 3.1151 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 549.7673 RON
Monede Crypto
1 BTC = 491280.16RON
1 ETH = 17474.24RON
1 LTC = 422.57RON
1 XRP = 11.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22852.541.02%
BET-BK4395.140.86%
BET-EF1251.660.93%
BET-FI81828.90-1.83%
BET-NG1726.861.14%
BET-TR53042.841.02%
BET-TRN51284.201.02%
BET-XT1966.080.79%
BET-XT-TR4469.540.79%
BET-XT-TRN4332.280.79%
BETAeRO953.490.13%
BETPlus3327.190.99%
RTL51294.671.06%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel