Reducerea vârstei de pensionare. Pentru ce categorii de angajați

reducerea_varstei_de_pensionare_57153800
Sunt vizate încă două categorii de militari
Listei celor care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare s-ar putea adăuga încă două categorii.

La ora actuală cei care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare sunt de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură. La acești s-ar putea adăuga și soldații și gradații profesioniști.

Schimbările se află într-o propunere legslativă care se află depusă la Senat. Acesta ar aduce modificări unui articol din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.

Citește și: Legea Pensiilor. Senatorii aprobă o nouă modificare pentru grupele 1 și 2

Propunere dorește asigurarea egalității de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Pe de altă parte, de această măsură ar putea beneficia mai mulți militari ori polițiști. Este vorba despre acei militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special care “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția vechimii minime. Adică, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare numai dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close