Raluca Turcan ne spune unde a rămas cu recalcularea pensiilor

turcan_59951500
Raluca Turcan a subliniat că au fost recalculate circa 230 de mii de dosare de pensie și că urmează procesarea unor dosare mai complexe, cu elemente de contributivitate diferite.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a precizat că recalcularea dosarelor de pensie intră într-o nouă fază, cea în care se vor analiza dosare mai complexe, lăsând să se înțeleagă că ritmul recalculării pensiilor va scădea.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Raluca Turcan a subliniat că au fost recalculate circa 230 de mii de dosare de pensie și că urmează procesarea unor dosare mai complexe, cu elemente de contributivitate diferite.

Ne-am asumat evaluarea tuturor dosarelor de pensii din România și facem acest lucru în paralel cu procesarea dosarelor actuale ale românilor care se pensionează. Este un proces complex, dar absolut necesar, unul în care sunt deja implicate resurse considerabile.

Calendarul nostru ține cont atât de numărul de dosare rămase de evaluat, cât și de gradul de complexitate al acestora - am evaluat deja peste 230 000 de dosare, dar vor urma dosare de mare complexitate, cu elemente diferite de contributivitate. Ca inițiator al recalculării pensiilor din România îmi doresc ca acest proces să fie parcurs cu atenție și respect față de beneficiari, dar și fără întârzieri și din aceste motive voi continua să mă aflu cât de des posibil între colegii din teritoriu, între cei care înțeleg și contribuie la acest efort a declarat ministrul Muncii.

Citește și: Un MiG-21 LanceR s-a prăbușit în județul Mureș. Pilotul s-a catapultat

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close