Putin, înfuriat de sancțiunile pentru protejatul său: SUA pot agrava conflictul

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Expresii ca ''tendinţa reacţionară'', folosite de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, au adus aminte de zilele glorioase ale fostei URSS. 

Rusia a avertizat sâmbătă că ajutorul militar american destinat armatei ucrainene poate agrava conflictul din estul Ucrainei şi ar putea incita guvernul de la Kiev să încerce soluţionarea acestuia prin metode agresive, relatează Agerpres.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a calificat drept ''alarmantă'' decizia autorităţilor ucrainene de a adopta sancţiuni împotriva parlamentarului ucrainena prorus, Viktor Medvedeciuk şi a soţiei acestuia, Oxana Marcenko.

''Este alarmantă întrucât vedem că tendinţa reacţionară capătă forţă în Ucraina'', a explicat Peskov, înainte de a adăuga că Moscova urmăreşte ''acţiunile represive'' împotriva unor mass-media, politicieni şi cetăţeni în Ucraina.

Citește și: Mogul ucrainean, sancționat din cauza nașului Putin

'Statele Unite nu-şi ascund intenţia de a oferi tot felul de ajutoare Ucrainei pentru a-şi creşte potenţialul militar ofensiv'', a declarat Peskov. Această politică ''nu contribuie la stabilitate şi predictibilitate în inima Europei'', ci dimpotrivă, ea provoacă ''manifestări de agresivitate, inclusiv în soluţionarea problemelor din sud-estul ucrainean'', a adăugat el.

Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO), convocat vineri de preşedintele Volodimir Zelenski, a decis sancţiuni împotriva a 19 entităţi juridice şi opt persoane fizice, pe listă remarcându-se politicianul Viktor Medvedeciuk, lider al opoziţiei proruse şi apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Entităţile şi persoanele sancţionate, dintre care cinci sunt cetăţeni ruşi, fac obiectul unei anchete pentru ''finanţarea terorismului'', au transmis autorităţile de la Kiev, fără alte detalii. Prin termenul de ''terorist'' autorităţile ucrainene fac de obicei referire la separatiştii proruşi care controlează Donbasul, regiune ce cuprinde provinciile din estul Ucrainei. Sancţiunile vizează şi o participaţie la postul ucrainean de televiziune 1+1 pe numele soţiei deputatului Medvedeciuk. Acesta din urmă este adesea primit de preşedintele rus Vladimir Putin, care este naşul uneia dintre fiicele sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0629
Diferența 0.0077
Zi precendentă 5.0552
USD
Azi 4.3681
Diferența 0.0244
Zi precendentă 4.3437
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0629 RON
USD flag1 USD = 4.3681 RON
GBP flag1 GBP = 5.8714 RON
CHF flag1 CHF = 5.4137 RON
AUD flag1 AUD = 2.8269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1533 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0295 RON
NOK flag1 NOK = 0.4292 RON
SEK flag1 SEK = 0.4553 RON
XAU flag1 XAU = 474.4798 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489211.74RON
1 ETH = 19961.26RON
1 LTC = 495.17RON
1 XRP = 13.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20648.940.09%
BET-BK3964.21-0.14%
BET-EF1119.820.11%
BET-FI71227.120.03%
BET-NG1508.060.13%
BET-TR47911.740.09%
BET-TRN46324.840.09%
BET-XT1767.350.05%
BET-XT-TR4015.050.04%
BET-XT-TRN3891.990.04%
BETAeRO964.150.96%
BETPlus3025.710.07%
RTL46113.130.09%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel