Probleme și iar probleme! Băncile din zona euro, avertizate

Mara Ivan |
Data publicării:
Din nou este vorba despre credite neperformante
Din nou este vorba despre credite neperformante

Băncile din zona euro se vor confrunta cu o deteriorare suplimentară a portofoliului lor de împrumuturi şi multe nu au reuşit să-şi ajusteze normele privind controlul creditării pentru a recunoaşte natura unică a pandemiei, a afirmat joi Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite Reuters.

"Există indicii că o deteriorare a calităţii activelor, provocată de pandemia, nu a atins nivelul de vârf, şi a fost cumva mascată şi cu certitudine întârziată de măsuri extraordinare de sprijin public legate de pandemie", a declarat oficialul BCE pentru revista Eurofi.

"Esenţial, controalele privind riscul de credit la unele bănci nu au fost suficient adaptate la specificul acestui şoc, ceea ce înseamnă că ele nu au permis o evaluare adecvată a evoluţiilor legate de riscul de credit, având la dispoziţie măsurile de sprijin", a afirmat Enria.

BCE desfăşoară o serie de acţiuni pentru a se asigura că rezervele de capital ale băncilor sunt suficient de solide pentru a face faţă unei scăderi semnificative a activităţii economice. Deşi a cerut băncilor să dea dovadă de o "extremă moderaţie" cu privire la bonusuri şi să îşi utilizeze capitalul pentru a finanţa gospodăriile şi companiile, BCE ia, de asemenea, în considerare cerinţe mai stricte de capital pentru cele care nu gestionează în mod adecvat riscul de credit, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Citește și Dolarul american, cel canadian, lira turcească şi rupia indiană au probleme

Din 2014, BCE supervizează în mod direct cele mai mari 115 grupuri bancare din zona euro, reprezentând aproape 82% din piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0885
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0879
USD
Azi 4.3738
Diferența -0.0296
Zi precendentă 4.4034
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0885 RON
USD flag1 USD = 4.3738 RON
GBP flag1 GBP = 5.8384 RON
CHF flag1 CHF = 5.4659 RON
AUD flag1 AUD = 2.8509 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1153 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4332 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 589.7493 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490501.59RON
1 ETH = 17972.64RON
1 LTC = 425.18RON
1 XRP = 10.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21647.790.04%
BET-BK4208.840.06%
BET-EF1178.710.06%
BET-FI78212.50-0.79%
BET-NG1592.390.20%
BET-TR50246.660.04%
BET-TRN48580.730.04%
BET-XT1863.16-0.03%
BET-XT-TR4234.06-0.03%
BET-XT-TRN4104.16-0.03%
BETAeRO1005.902.89%
BETPlus3161.710.06%
RTL48493.580.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel