Prințul Charles ”ia taurul de coarne”. NU poate permite așa ceva

Simona Haiduc |
Data publicării:
Prințul Harry
Prințul Harry

Prințul Charles al Marii Britanii a decis să-i întindă o mână de prietenie fiului său cel mic, dar nu neapărat din dorința de a șterge cu buretele și a da uitării perioada de după plecarea prințului Harry peste Ocean. Moștenitorul coroanei speră că, astfel, va reuși să obțină amânarea publicării unor memorii controversate. 

O dezvăluire făcută de comentatorul regal Richard Fitzwilliam, într-un interviu acordat publicației The Sun. Argumentându-și punctul de vedere, expertul face referire la un articol dedicat prințului Charles și publicat, la începutul anului, în revista americană Newsweek. În dialogul cu jurnalistul de peste Ocean, Charles lăuda lupta prințului Harry pentru conservarea mediului înconjurător.

 "Fiul meu cel mic, Harry, a subliniat cu pasiune impactul schimbărilor climatice, în special în ceea ce privește Africa, și a promis că organizația sa caritabilă va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon", a precizat prințul Charles. 

Potrivit lui Fitzwilliams, laudele neașteptate ale lui Charles ar putea indica faptul că acesta este dornic să își repare relația cu fiul său, care s-a deteriorat de când Harry s-a mutat în SUA. Pe de altă parte, o asemenea mișcare ar putea împiedica apariția memoriile pe care Harry se pregătește să le dea la tipar în cursul acestui an. 

Citește și Semnificația ascunsă a broșei purtate de Regina Elisabeta a II-a

Citește și În plin SCANDAL, prințul William și Kate pun paie pe foc

"În opinia mea, când întinzi o mâna a prieteniei, este rezonabil să te aștepți la un gest în schimb", spune expertul. Sfatul, îndemnul meu pentru Harry este că ar trebui să se ia în considerare o amânare a publicării autobiografiei sale."

Publicarea cărții autobiografice a prințului Harry a devenit cunoscută în iulie 2021. Autorul a primit deja un avans important. Mai ales că, potrivit speculațiilor, cartea va fi o adevărată senzație. Fitzwilliams susține că ideea unor noi dezvăluiri a îngrozit Palatul Buckingham.

Fitzwilliams a fost citat în ancheta Bot Sentinel ca fiind unul dintre cei mai activi răspândaci de calomnii și teorii ale conspirației despre prințul Harry și soția sa Meghan Markle publicate online. În special, el a distribuit un tweet anonim în care îl compara pe fiul de un an al lui Harry și Meghan cu Schlitzy, un pitic de circ cu un creier foarte mic care a apărut în filmul Freaks din 1932.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3442 RON
GBP flag1 GBP = 5.7920 RON
CHF flag1 CHF = 5.4513 RON
AUD flag1 AUD = 2.8756 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4653 RON
XAU flag1 XAU = 602.8470 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377177.22RON
1 ETH = 12717.47RON
1 LTC = 340.98RON
1 XRP = 8.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24014.69-0.48%
BET-BK4779.56-0.28%
BET-EF1303.81-0.54%
BET-FI92252.86-0.91%
BET-NG1762.54-0.45%
BET-TR56233.58-0.48%
BET-TRN54320.52-0.48%
BET-XT2075.01-0.52%
BET-XT-TR4749.85-0.52%
BET-XT-TRN4600.74-0.52%
BETAeRO930.27-0.01%
BETPlus3491.96-0.47%
RTL54034.17-0.52%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel