Primele 30 de companii românești, depășesc 180 de miliarde de lei, cifră de afaceri

Matei Ion |
Data publicării:

Afacerile primelor 30 de companii care includ acţionariat românesc vor depăşi, în acest an, nivelul cumulat de 180 de miliarde de lei, cifră dublă faţă de cea înregistrată în urmă cu 10 ani, se estimează într-o analiză realizată de către specialiştii Frames.

Comparativ, la nivelul anului 2018, afacerile cumulate ale primelor 30 de companii care au acţionariat autohton au atins 164,1 miliarde de lei, faţă de 92 de miliarde de lei, în 2010. În acelaşi timp, profitabilitatea acestora a urmat aceeaşi tendinţă, de la 5,17 miliarde de lei - în 2010, la 12,1 miliarde de lei, în 2018.

În topul pe anul trecut al celor mai importante 30 de companii cu acţionariat românesc conduce OMV Petrom care, prin cele două companii luate în calcul în analiză (OMV Petrom Marketing SRL şi OMV Petrom SA), a înregistrat afaceri cumulate de 35,6 miliarde de lei, în creştere cu 6 miliarde de lei faţă de nivelul din anul precedent.

Locurile următoare în clasament sunt ocupate, în ordinea cifrei de afaceri, de cele două firme ale Rompetrol - Rompetrol Rafinare SA şi Rompetrol Downstream SRL (ambele cu acţionariat mixt român şi olandez) - cu afaceri cumulate de 25 miliarde de lei, în 2018, în creştere de la 20 miliarde de lei, cu un an înainte.

Potrivit analizei Frames, clasamentul primelor 10 de companii este completat de Kaufland România SCS (acţionariat mixt - german şi român), cu afaceri de 10,8 miliarde de lei, Lidl Discount SRL (7,7 miliarde lei), Dedeman SRL (7,2 miliarde de lei), Engie SA (6 miliarde lei), Orange România SA (5,7 miliarde lei) şi Romgaz SA (4,96 miliarde lei).

Îngropată în zahăr, Rusia trece la măsuri absurde. Ce face

Ierarhia valabilă pentru anul 2018 mai cuprinde business-uri cumulate de 60,7 miliarde de lei: Hidroelectrica SA, Dante International SA (eMag), Electrica Furnizare SA, Mediplus Exim SRL, E.ON Energie SA, Fildas Trading SRL, Altex România SA, OMV Petrom Gas SRL, Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica SA, Telekom România Communication SRL, Takata România SRL, Alro SA, Oscar Downstream SRL, Coca-Cola HBC Romania SRL, Enel Energie Muntenia SA, Enel Energie SA, BlueAir Aviation SA, Nuclearelectrica SA şi Telekom România Mobile Communications SA.

La capitolul forţei de muncă, datele arată că, în 2018, cele 30 de firme luate în calcul în analiză raportau un număr de 97.598 de angajaţi, în scădere cu peste 16.000 faţă de anul precedent şi cu mai mult de 22.000 comparativ cu anul 2016.

Analiza companiei de consultanţă Frames a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice de companiile care includ şi acţionari români, în perioada 2010-2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența -0.0139
Zi precendentă 4.3397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501981.45RON
1 ETH = 20382.56RON
1 LTC = 510.14RON
1 XRP = 13.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel