Președintele Joe Biden a căzut pe scara avionului Air Force One VIDEO

Delia Gheață |
Data publicării:
S-a spus că bătea vântul prea tare
S-a spus că bătea vântul prea tare

Preşedintele american Joe Biden s-a împiedicat vineri în timp ce urca scara avionului Air Force One şi a căzut în genunchi, ridicându-se apoi singur, relatează AFP şi The Independent.

Preşedintele pleca spre Atlanta pentru a se întâlni cu lideri ai comunităţii asiatice după atacurile armate soldate marţi cu opt morţi în trei saloane de masaj asiatice.

Ajuns la jumătatea scării avionului, Biden s-a împiedicat de două ori, după care a căzut într-un genunchi şi s-a ridicat sprijinindu-se de balustrada scării. La intrarea în avion, s-a întors şi a salutat.

Acest episod readuce în atenţie semnele de întrebare despre capacitatea preşedintelui în vârstă de 78 de ani de a-şi exercita atribuţiile, după ce şi-a confundat vicepreşedintele Kamala Harris cu ''preşedintele Harris'', iar preşedintele rus Vladimir Putin i-a urat joi, ironic, ''multă sănătate'', în urma unei declaraţii în care Biden l-a catalogat pe liderul de la Kremlin drept ''asasin''.

Potrivit unui sondaj Rasmussen recent, jumătate dintre americani nu cred că Joe Biden este ''apt fizic şi mental pentru funcţia'' pe care o deţine, în timp ce o treime se întreabă de ce preşedintele nu a organizat încă nicio conferinţă de presă de când şi-a preluat mandatul în ianuarie.

Citește și Putin l-a provocat pe Joe Biden ”la DUEL”. Vineri sau luni

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a asigurat după poticneala lui Biden la urcarea în Air Force One că preşedintele se simte bine şi a sugerat că vântul puternic de la Baza Andrews de lângă Washington ar fi avut o contribuţie.

''Este vânt puternic afară'' le-a declarat ea reporterilor, potrivit Reuters. Preşedintele ''este bine 100%'', a adăugat purtătoarea de cuvânt, dar nu a spus dacă Joe Biden a fost consultat de un medic după acest episod. În luna noiembrie, el a suferit o fractură la piciorul drept în timp ce se juca cu unul dintre câinii săi.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380466.82RON
1 ETH = 12892.37RON
1 LTC = 332.94RON
1 XRP = 8.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24097.310.21%
BET-BK4771.750.26%
BET-EF1311.200.17%
BET-FI91673.730.35%
BET-NG1774.950.13%
BET-TR56430.020.21%
BET-TRN54509.980.21%
BET-XT2081.850.21%
BET-XT-TR4765.680.21%
BET-XT-TRN4616.050.21%
BETAeRO928.860.19%
BETPlus3503.820.20%
RTL54244.080.23%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel