Polițele RCA ar putea fi plătite în rate. Măsuri propuse de ASF

Delia Gheață |
Data publicării:
Mașini pe șosea / FOTO: Unsplash
Mașini pe șosea / FOTO: Unsplash

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții transportatorilor din România, discuțiile urmând să continue și în zilele următoare. 

În urma acestor consultări, ASF propune mai multe măsuri și, așa cum reiese din comunicatul remis presei, a fost ”creat un cadru mai amplu de analiză şi de identificare a unor soluţii concrete şi sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la poliţele RCA".

Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de poliţe RCA se numără: 

- posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilităţii acestuia cu perioada în care a fost suspendat; 

- efectuarea plăţii primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice, opţiunea plăţii în rate aparţinând potenţialului asigurat; 

- revizuirea modalităţii de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferenţe atât de mari între poliţele anuale şi cele subanuale.

În urma discuţiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze şi să găsească soluţii ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. "Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceştia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referinţă", se mai spune în comunicat.

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, a anunțat că ASF și reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.

"În urma discuţiilor purtate aseară, la care au participat din partea ASF domnul preşedinte Alexandru Petrescu şi domnul vicepreşedinte Sorin Mititelu, iar din partea transportatorilor COTAR, APTE, APULUM, UNTRR, FORT, s-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat joi, Ştefănescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0845
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4165
Diferența -0.0125
Zi precendentă 4.429
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0845 RON
USD flag1 USD = 4.4165 RON
GBP flag1 GBP = 5.7769 RON
CHF flag1 CHF = 5.4566 RON
AUD flag1 AUD = 2.8745 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1331 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4340 RON
SEK flag1 SEK = 0.4627 RON
XAU flag1 XAU = 568.9630 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449674.25RON
1 ETH = 14782.03RON
1 LTC = 398.90RON
1 XRP = 9.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22904.890.08%
BET-BK4462.790.12%
BET-EF1251.350.07%
BET-FI85038.840.06%
BET-NG1714.24-0.02%
BET-TR53191.730.08%
BET-TRN51425.450.08%
BET-XT1976.260.06%
BET-XT-TR4495.040.06%
BET-XT-TRN4356.760.06%
BETAeRO917.20-0.09%
BETPlus3338.040.10%
RTL51372.170.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel