Ploi și ninsori, anunțate în aproape toată țara. Care sunt zonele afectate

Antonio Grigore |
Data publicării:
Atenționare ANM: Viscol
Atenționare ANM: Viscol

ANM anunță ploi şi ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, duminică, până la ora 18:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo actualizată de ploi şi ninsori moderate cantitativ, precum şi intensificări ale vântului valabilă duminică, până la ora 18:00, în aproape toată ţara.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, temporar, vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ (15-20 l/mp), sub formă de ploaie în Moldova şi predominant sub formă de ninsoare în sudul şi vestul Banatului. În nordul Carpaţilor Orientali, iar până spre orele amiezii şi în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m va continua să ningă.

Temporar vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi la munte, cu viteze în general de 50-55 km/h, mai mari pe creste, viscolind ninsoarea.

 

În Capitală

 

Prognoza ANM pentru București arată că vor fi unele înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va realiza în primele ore ale intervalului și se va situa în jurul valorii de 13 grade.

Institutul Naţional de Hidrologie a emis avertizări Cod portocaliu de inundaţii, valabile pe parcursul următoarelor ore, pe râuri din 11 judeţe, respectiv Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Braşov şi Covasna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0945
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.3209
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.313
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0945 RON
USD flag1 USD = 4.3209 RON
GBP flag1 GBP = 5.8730 RON
CHF flag1 CHF = 5.5565 RON
AUD flag1 AUD = 3.0137 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1564 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4462 RON
SEK flag1 SEK = 0.4799 RON
XAU flag1 XAU = 678.2085 RON
Monede Crypto
1 BTC = 284883.47RON
1 ETH = 8396.90RON
1 LTC = 228.03RON
1 XRP = 5.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27277.94-0.33%
BET-BK5516.32-0.67%
BET-EF1462.00-0.43%
BET-FI103126.47-1.64%
BET-NG1963.77-0.90%
BET-TR63878.23-0.33%
BET-TRN61704.78-0.33%
BET-XT2362.94-0.42%
BET-XT-TR5409.16-0.41%
BET-XT-TRN5239.31-0.42%
BETAeRO1002.940.62%
BETPlus3956.07-0.30%
RTL61305.39-0.33%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel