Peugeot va integra inteligența artificială în sistemul de asistență pentru șoferi

pexels-darli-donizete-3643601_11840900
Peugeot / sursa foto: Pexels.com / Darli Donizete
Peugeot ia urma unor mărci importante din industria auto și anunță că urmează să implementeze inteligența artificială în asistența șoferilor.

Peugeot, una dintre mărcile grupului Stellantis, intenționează să utilizeze ChatGPT pentru îmbunătățirea asistentului vocal pe care îl folosește în coordonarea șoferilor, a declarat marți marca franceză, conform Reuters.

Această inițiatăvă, de utilizarea a unui chatbot cu inteligență artificială, a fost luată și de rivali ai mărcii precum Volkswagen și Mercedes-Benz. 

"Vom introduce ChatGPT în toate mașinile, inclusiv în noul model e-3008, și în vehiculele comerciale mici", a declarat Jerome Micheron, directorul Planului de Produs al Peugeot, în cadrul unei conferințe de presă.

Peugeot va lansa miercuri în cinci țări - Franța, Marea Britanie, Germania, Italia și Spania - o versiune pilot a serviciului ChatGPT, care va putea fi conectat la comenzile unui model al mărcii și să răspundă la diferite întrebări generale sau legate de navigație. Serviciul este planificat să devină echipament standard în acest an.

Anul trecut, Mercedes-Benz a demarat un test în Statele Unite, permițând șoferilor să folosească ChatGPT, afirmând că acesta ar trebui să ajute la oferirea unor răspunsuri folositoare pentru șoferi oferind detalii despre destinație până la sugestii de cină.

Volkswagen a declarat la începutul acestei luni că, până la jumătatea anului, asistentul său vocal va integra ChatGPT pentru a facilita dialogul interactiv cu șoferii.

De asemenea, Peugeot a declarat că va introduce o nouă garanție de opt ani pentru modelul e-3008, față de garanția actuală de doi ani, pentru a încerca să încurajeze mai mulți șoferi să treacă la modelele electrice.

x close