Pesticide din cer: proiectul care îi sperie pe fermieri și pe apicultori

Matei Ion |
Data publicării:
Fagure cu albine / Foto: Freepik
Fagure cu albine / Foto: Freepik

Asociațiile apicultorilor, organizațiile fermierilor și mai multe grupuri din societatea civilă avertizează, într-o scrisoare deschisă, asupra vitezei „alarmante” cu care avansează în Parlament o inițiativă legislativă ce ar permite pulverizarea pesticidelor cu drone – o practică interzisă în Uniunea Europeană încă din 2009. Mesajul este transmis printr-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acestora, proiectul a fost adoptat de Senat la finalul lunii noiembrie în procedură de urgență și a fost trimis imediat Camerei Deputaților, care a dat Comisiei pentru agricultură un termen extrem de scurt, de doar trei săptămâni, pentru întocmirea raportului.

„Această grabă ridică semne de întrebare privind transparența și temeinicia procesului decizional. Practica accelerării adoptării unor legi cu impact major, chiar înaintea sărbătorilor, este profund îngrijorătoare, mai ales că tratamentele chimice nu se aplică în sezonul rece”, subliniază organizațiile semnatare.

Pulverizarea aeriană, interzisă în UE de peste un deceniu

Scrisoarea amintește că pulverizarea aeriană a pesticidelor este interzisă prin Directiva 2009/128/CE, prevederi transpuse în legislația națională prin OUG nr. 34/2012. Interdicția are o justificare științifică solidă: riscul ridicat de derivă a substanțelor active, care pot fi purtate de vânt către ape de suprafață, zone locuite, culturi ecologice sau habitate naturale.

Consecințele pot afecta grav polenizatorii, biodiversitatea și sănătatea oamenilor, atrag atenția organizațiile.

Autorizarea dronelor pentru aplicarea pesticidelor nu ar elimina aceste riscuri, ci doar ar crea iluzia unei tehnologii mai sigure, susțin acestea. În realitate, cei mai afectați ar fi apicultorii, fermierii mici și mijlocii - primele victime ale contaminării accidentale.

Citește și: Mierea falsificată din afara UE invadează România! Apicultorii cer ajutor urgent!

Reacție publică: românii nu vor pesticide

„De ce această obsesie a pesticidelor în politica românească? Românii nu vor pesticide!”, afirmă semnatarii, care invocă un sondaj national CURS din aprilie 2025: 89% dintre respondenți se pronunță împotriva utilizării pesticidelor - inclusiv a celor interzise în UE - și susțin reducerea dependenței agriculturii de substanțe chimice.

Argumentele juridice invocate

Organizațiile atrag atenția că inițiativa aflată în Parlament contravine:

- interdicției europene privind pulverizarea aeriană (Directiva 2009/128/CE și OUG 34/2012)

- dreptului constituțional la ocrotirea sănătății (art. 34)

- dreptului la un mediu sănătos (art. 35)

- principiilor de protecție a mediului prevăzute în TFUE

- principiului precauției consfințit de Convenția de la Aarhus

Solicitarea pentru Camera Deputaților

Semnatarii cer Camerei Deputaților să respingă proiectul de lege și să respecte angajamentele europene și naționale privind protecția mediului, sănătatea publică și dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Totodată, solicită organizarea unei dezbateri publice ample despre utilizarea responsabilă a pesticidelor în România, evaluarea riscurilor asociate noilor tehnologii agricole și deschiderea procesului legislativ către specialiștii afectați direct. Organizațiile își exprimă și disponibilitatea de a participa la ședințele comisiilor parlamentare de specialitate.

Cine semnează scrisoarea

Printre organizațiile semnatare se regăsesc: Federația Asociațiilor Apicole din România - ROMAPIS, Eco Ruralis, WWF România, CRIES, Asociația Mai Bine, ASAT România, Asociația Femeilor și Familiilor din Mediul Rural - AFFMR, ALAS, WeWilder, REPER21, Federația Peisaj Deschis, BIOTERRA și Federația Coaliția Natura 2000.

Li se adaugă Terra Milenium III, Asociația pentru Consum Sustenabil, Consorțiul Academia de Compost, Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare, Greenpeace România, Asociația Bucuria Pământului și Asociația Centrul Cultural și Comunitar Nucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0007
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3411
Diferența -0.0161
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3411 RON
GBP flag1 GBP = 5.8734 RON
CHF flag1 CHF = 5.4922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1493 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0274 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4806 RON
XAU flag1 XAU = 687.7477 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386132.22RON
1 ETH = 12656.44RON
1 LTC = 292.93RON
1 XRP = 8.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27067.831.16%
BET-BK5411.680.92%
BET-EF1466.031.26%
BET-FI101123.03-0.27%
BET-NG1995.221.80%
BET-TR63386.261.16%
BET-TRN61229.561.16%
BET-XT2337.851.08%
BET-XT-TR5351.731.08%
BET-XT-TRN5183.681.08%
BETAeRO964.050.32%
BETPlus3926.061.11%
RTL61018.061.23%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel