Peste un milion de tranzacţii. BVB a făcut bilanțul primelor opt luni

Delia Gheață |
Data publicării:
Un bilanț bun
Un bilanț bun

Peste un milion de tranzacţii au fost realizate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în primele opt luni ale acestui an, cu aproape 42% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), la finalul primului semestru, peste 117.000 de investitori sunt prezenţi pe bursa românească. Totodată, piaţa românească de capital a atins luna trecută un nou maxim istoric prin prisma indicelui BET-TR, care include şi dividendele.

"Observăm un interes crescut pentru piaţa de capital românească şi investitorii, atât cei români cât şi cei internaţionali, beneficiază de o diversificare sectorială fără precedent oferită de companiile listate. Desigur, asistăm la o temperare a ritmului de finanţare cauzată de o serie de riscuri ce influenţează pieţele globale şi de un context regional complicat, însă chiar şi într-un context internaţional dificil piaţa de capital din România reuşeşte să atingă noi repere şi să performeze. Ne aşteptăm că volatilitatea să continue să-şi facă simţită prezenţa în perioada următoare, iar acest lucru va aduce oportunităţi atât pentru investitori, cât şi pentru companii, şi avem semnale că România este privită cu interes de companii din regiune care iau în calcul să se listeze la BVB", a afirmat Radu Hanga, preşedintele BVB.

Performanțe notabile

La rândul său, Adrian Tănase, CEO BVB, a subliniat că România a devenit atractivă şi în rândul companiilor din afara graniţelor care vor să acceseze oportunităţile oferite de piaţa de capital românească.

"Am reuşit să atingem o serie de performanţe notabile în ceea ce priveşte piaţa de capital românească: peste 117.000 investitori au acces la bursă şi peste 1 milion de tranzacţii au fost realizate până acum în acest an. Noi am oferit participanţilor la piaţă sisteme sigure şi stabile chiar şi în condiţii de volatilitate sporită, comunitatea de brokeraj a fost activă în ceea ce priveşte listările şi a facilitat accesul investitorilor prin deschiderea de conturi online, iar autorităţile au susţinut proiectele de dezvoltare ale pieţei, ceea ce ne face încrezători în planurile pe care le avem pentru dezvoltarea bursei. România a devenit atractivă nu doar în rândul marilor investitori internaţionali prin consolidarea statutului de piaţă emergentă, ci şi în rândul companiilor din afara graniţelor care vor să acceseze oportunităţile oferite de piaţa de capital românească", a precizat Adrian Tănase.

Potrivit sursei citate, investitorii activi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au cumpărat şi au vândut instrumente financiare într-un ritm foarte activ până acum în acest an.

Martie, cea mai activă lună

"Peste 1 milion de tranzacţii au fost realizate pe piaţa reglementată a BVB în perioada ianuarie - august din acest an. Activitatea investiţională a fost mai temperată în lunile de vara, iulie şi august fiind singurele luni când numărul tranzacţiilor a fost sub pragul de 100.000. Cea mai activă lună din acest punct de vedere a fost martie, când au fost înregistrate aproape 200.000 de tranzacţii în sistemul BVB. Per ansamblu, comparativ cu cele 715.000 de tranzacţii din perioada ianuarie-august 2021, numărul tranzacţiilor a crescut cu aproape 42% în primele 8 luni ale acestui an", susţin reprezentanţii BVB.

Numărul investitorilor a crescut cu 33% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, reiese din datele FCI. Creşterea accelerată a numărului de investitori este determinată, pe de o parte, de continuarea întrării de noi investitori în piaţă de capital, dar şi de o schimbare a reglementărilor cu privire la modalitatea de raportare a clienţilor compensabili.

Piaţa de capital din România a reuşit să încheie primele opt luni în teritoriu pozitiv prin prisma indicilor de tip total return, care includ şi dividendele.

De exemplu, indicele BET-TR a încheiat ultima şedinţa de tranzacţionare din august la un nivel de 23.438 puncte, în urcare cu 1,4% faţă de finalul anului trecut. Luna trecută, BET-TR a atins un nou nivel record, după ce a încheiat şedinţa de tranzacţionare din 18 august la 24.633 puncte. În schimb, indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate la BVB, se află în teritoriu negativ, cu o scădere de 7,7% faţă de anul trecut. BET-NG, indicele care reflectă evoluţia companiilor listate care au domeniul principal de activitate energia şi utilităţile aferente, şi-a temperat avansul consemnat în iulie, însă a reuşit să încheie primele 8 luni în teritoriu pozitiv, cu +1,8%.

Capitalizarea companiilor româneşti listate la BVB a ajuns la aproape 137 miliarde lei, echivalentul a 28 miliarde euro, la finalul primelor opt luni ale acestui an.

"Acest nivel este uşor sub cel înregistrat la finalul anului trecut şi apare într-un context dominat de volatilitatea din pieţele de capital, dar şi de o multitudine de alte riscuri cum ar fi evoluţia pandemiei de coronavirus, inflaţia în creştere, majorarea ratelor de dobândă, creşterea preţurilor la energie, disfuncţionalităţile din lanţurile de aprovizionare, temerile privind o eventuală recesiune în pieţele dezvoltate, precum şi un context regional complicat", se menţionează în comunicat. 

Citește și După o săptămână cu suișuri și coborâșuri, BVB a închis în scădere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297444.65RON
1 ETH = 14249.25RON
1 LTC = 379.61RON
1 XRP = 2.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel