Ora de vară. Cum a ajuns o satiră din 1784 să fie pusă în practică

31 Martie 2019 / 11:35
Satira scrisă de Benjamin Franklin a ajuns să fie pusă în practică
Satira scrisă de Benjamin Franklin a ajuns să fie pusă în practică

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară potrivit www.astro-urseanu.ro. 

Convenţia fusurilor orare

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: "În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00". 

Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei, unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar. 

Abolirea orei de vară

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, potrivit căruia măsura s-ar bucura de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare. Iniţial, Comisia a dorit să impună renunţarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistenţă din partea unora dintre statele membre.

Citește și: Când se va renunța la ora de vară. Decizia Parlametului European

Eurodeputaţii au votat pe 26 martie 2019, cu o largă majoritate (410 pentru propunere, 192 împotrivă şi 51 s-au abţinut), abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021. În conformitate cu o propunere adoptată la începutul luni martie şi de Comisia pentru transport şi turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să menţină permanent ora de vară. Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. 

Originea orei de vară, o satiră

Omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri, americanul Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895. 

Citește și: După 100 de ani de schimbare a orei toamna și primăvara, încă nu știm care sunt beneficiile

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia. 

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945. 

Ora de vară oficială în SUA

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional ("Daylight saving time" - DST sau "summer time"), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă. 

Printre ţările care au reintrodus recent ora de vară se află Haiti, în 2017, după ce renunţase în 2015; Chile, în 2016, după ce renunţase în 2015; Iordania, în 2014, după ce renunţase în 2012. Alte ţări care au renunţat la ora de vară, fără a reveni sunt: Armenia (2011), Libia (2013), Rusia (2014), Egipt (2015), Uruguay (2015), Azerbaidjan (2015), Namibia (2017). Există multe state care au folosit sau folosesc doar experimental acest sistem orar, potrivit www.timeanddate.com. China a utilizat experimental ora de vară în perioada 1986-1991. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.7432
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.7415
USD
Azi 4.2921
Diferența 0.0075
Zi precendentă 4.2846
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 22-09-2019
EUR flag1 EUR = 4.7432 RON
USD flag1 USD = 4.2921 RON
GBP flag1 GBP = 5.3799 RON
CHF flag1 CHF = 4.3319 RON
AUD flag1 AUD = 2.9158 RON
DKK flag1 DKK = 0.6352 RON
CAD flag1 CAD = 3.2356 RON
HUF flag1 HUF = 0.0143 RON
JPY flag1 JPY = 0.0397 RON
NOK flag1 NOK = 0.4773 RON
SEK flag1 SEK = 0.4432 RON
XAU flag1 XAU = 207.5291 RON
Monede Crypto
1 BTC = 42557.54RON
1 ETH = 906.32RON
1 LTC = 307.57RON
1 XRP = 1.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.63% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.06%
6 luni: 3.14%
12 luni: 3.24%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 9441.69 0.89%
BET-BK 1774.30 0.82%
BET-FI 42537.52 1.37%
BET-NG 767.80 1.48%
BET-TR 15110.35 0.89%
BET-XT 856.99 0.98%
BET-XT-TR 1379.69 0.99%
BETPlus 1409.74 0.85%
RTL 19690.92 1.10%

Opinii

Nu a fost stabilită încă data

Dăncilă: Vom merge în Parlament pentru remaniere

Guvernul va merge în Parlament pentru...

O declarație chemată să limpezească lucrurile

Eugen Teodorovici declară: Nu am datorii la stat

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a...

Michel Barnier: Nu subestimați consecințele unui Brexit fără acord

Brexit. Un al doilea referendum, singura soluție

Organizarea unui al doilea referendum...

Comunicate de presa

 Mohammed al VI-lea al Marocului și Prințesa
ANRM

ANRM a avut o creştere a încasărilor de 203%

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale...

Efectivele de bovine

Efectivele de bovine au scăzut considerabil față de anul trecut

Efectivele de bovine existente la data de 1...

Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria
Salzburg, Austria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
business.n-nxt.25