ONG-urile reclamă aplicaţia şi portalul Inspectorul Pădurii: ”Informații, ținute la secret”

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
ONG-urile reclamă informații care sunt ținute secret
ONG-urile reclamă informații care sunt ținute secret

Organizaţiile de mediu Agent Green, Declic şi Greenpeace susţin că aplicaţia şi portalul Inspectorul Pădurii asociate noului SUMAL 2.0 sunt private de informaţii publice, elementele cheie fiind secretizate, ceea ce face imposibilă realizarea unor anchete independente.

Potrivit unui comunicat al Declic, transmis joi AGERPRES, cele trei organizaţii solicită tragerea la răspundere a funcţionarilor din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) "care au girat această secretizare abuzivă".

"Au dispărut complet straturile cu ariile protejate şi toate pădurile virgine şi potenţial virgine. Nu se mai poate vedea informaţia privind specia de arbori transportată, informaţie care a fost înlocuită cu grupe generale, precum răşinoase sau foioase. Nu apar nici măcar promisele hărţi de înaltă rezoluţie", a explicat Antoniu Bumb, coordonator campanii păduri în cadrul Declic.

La rândul său, Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, reclamă faptul că "publicul nu mai are acces la transporturile de lemn mai vechi de 3 zile, deşi sistemul stochează toate transporturile din 2008 încoace".

"Este o amputare mult mai gravă decât făcuse conducerea din anii 2017-2019 şi pe care, printr-o luptă consecventă alături de celelalte ONG-uri, o corectasem în anul 2020. Transparenţa şi trasabilitatea sunt elemente cheie în combaterea tăierilor ilegale. Atâta timp cât autorităţile au fost capabile în ultimii ani să depisteze doar 1% din tăierile ilegale, credem că implicarea publicului la îmbunătăţirea situaţiei nu este doar o mână de ajutor, ci este esenţială pentru stoparea dezastrului din pădurea României", susţine Păun.

FAO: Planeta a pierdut în aproape 100 de milioane de hectare de păduri

Pe acelaşi subiect, Ciprian Galuşcă, coordonator campanii păduri al Greenpeace România, a comentat: "Nici ruta unui camion nu este disponibilă şi nici destinaţia. Alertele din zonele unde lipsesc arbori au dispărut, iar fotografiile cu încărcătura, prevăzute în HG, nu sunt disponibile pe noua aplicaţie. Pentru public este singurul mod de a distinge camioanele legale de cele care fac multiple transporturi pe zi cu un singur set de documente".

În ceea ce priveşte SUMAL 2.0, activiştii de mediu îşi exprimă susţinerea, chiar dacă, spun aceştia, operatorii economici au întâmpinat probleme la introducerea şi procesarea datelor, fapt care cauzează o reticenţă majoră a industriei.

"SUMAL 2.0 este la început şi are probleme rezolvabile din punctul de vedere al programării. Aceste probleme trebuie rezolvate urgent fără alterarea HG-ului, aşa cum susţin unii jucători de pe piaţă care sunt mai degrabă speriaţi că noul SUMAL este capabil să stopeze tăierile ilegale atunci când va fi complet operaţional şi transparent", a afirmat Gabriel Păun.

Noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii a devenit disponibilă din data de 10 februarie 2021, începând cu ora 18:00, iar accesul în aplicaţie se va putea realiza de pe orice dispozitiv fix sau mobil cu acces la internet, direct din browser, la adresa inspectorulpadurii.ro, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Echipa de dezvoltare de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a creat şi două versiuni dedicate terminalelor cu Android şi iOS, ambele versiuni urmând să fie disponibile în scurt timp pe platformele Google Play şi AppStore, după finalizarea procedurilor de securitate.

Sistemul informatic integrat de urmărire a materialului lemnos - SUMAL 2.0 a devenit operaţional începând cu data de 31 ianuarie 2020 şi toate informaţiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469098.20RON
1 ETH = 10613.27RON
1 LTC = 450.85RON
1 XRP = 10.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel