OMS, avertisment pentru europeni: Nu așa se rezolvă lucrurile

Mara Ivan |
Data publicării:
Suntem îngrijorați, spun cei de la OMS
Suntem îngrijorați, spun cei de la OMS

Criza economică care a afectat Europa în urma pandemiei de COVID-19 nu trebuie să determine guvernele să taie cheltuielile publice pentru sănătate, a avertizat joi Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.

''Suntem îngrijoraţi că statele ar putea răspunde la criză în acelaşi fel ca în urmă cu zece ani (...), tăind din fondurile publice pentru sănătate'', a declarat directorul Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online din Copenhaga.

''În prezent, prioritatea noastră ar trebui să fie să investim în sănătate, protecţie socială şi să evităm austeritatea'', a subliniat acesta, amintind că redresarea economică nu va fi posibilă decât dacă circulaţia virusului va fi sub control.

Potrivit cifrelor OMS, în perioada 2008-2013, bugetul public pe cap de locuitor destinat sănătăţii s-a diminuat în aproape jumătate dintre ţările din regiune.

Citește și Coronavirus. Al doilea val al pandemiei. OMS are altă părere

Regiunea europeană a OMS, care acoperă un teritoriu geografic vast, de la Oceanul Atlantic la Pacific, şi cuprinde 53 de ţări, de la Rusia la Andorra, a înregistrat peste 2 milioane de cazuri oficiale şi 175.000 de decese provocate de noul coronavirus, potrivit statisticilor oficiale ale organizaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292923.89RON
1 ETH = 8569.50RON
1 LTC = 236.02RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel