Oman vrea un "oraș inteligent" pentru 100.000 de locuitori VIDEO

oman_74601800
Oman
Un "oraș inteligent" ar urma să fie construit până în 2045 în apropierea capitalei Omanului. Un proiect ambițios, ce-și propune, înainte de toate, introducerea în practică a unor instrumente tehnolgice de infrastructură. 

Sultanatul Oman, o țară din sud-vestul Asiei, cu o poziție strategică importantă la gura Golfului Persicun și care numără aproape cinci milioane de locuitori, și-a propus obiective înalte. Recent, autoritățile țării au dezvăluit planurile pentru noul "oraș inteligent" pe care dorește să îl construiască.

Denumit Sultan Haitham, acesta va putea găzdui 100.000 de persoane și se va întinde pe o suprafață de 14,8 km2 în apropiere de capitala Muscat. Potrivit CNN, care a avut acces la planuri de la firma americană de arhitectură Skidmore, Owings & Merrill (SOM), cunoscută pentru proiectarea turnului Burj Khalifa din Dubai, orașul va include 20.000 de locuințe, o universitate, școli, centre de sănătate și moschei.

Mai puțin petrol

Prin "oraș inteligent" se are în vedere folosirea tutoror instrumententelor digitale potrivite pentru a permite orașului să ofere servicii publice mai eficiente, să gestioneze traficul sau să monitorizeze mediul (calitatea aerului sau gestionarea apei), potrivit CNN. Vor fi instalați senzori, vor fi montate camere și dispozitive conectate pentru a colecta și utiliza date de la locuitorii din zonă.

Prin acest oraș, țara vrea să reducă substanțial consumul de petrol, în favoarea energiilor regenerabile, de exemplu prin utilizarea energiei solare, reciclarea apelor reziduale, vehicule electrice și instalarea de centrale de transformare a deșeurilor în energie.

Cum rezolvăm problema caniculei

Potrivit firmei de arhitecți americani, orașul va fi, de asemenea, proiectat pentru a face față căldurii extreme, mai ales aici, unde temperaturile ajungând în mod regulat la 45°C. Potrivit postului de televiziune american, planurile orașului includ umbrirea trotuarelor cu străzi semi-acoperite și orientarea drumurilor pentru a maximiza umbra clădirilor și a încuraja ventilația naturală.

Lucrările ar trebui să înceapă anul viitor și să se desfășoare până în 2045. Se va începe cu centrul orașului, cu o suprafață de 5 km pătrați, înainte de a dezvolta treptat celelalte 19 cartiere planificate. Ministerul Locuințelor și Dezvoltării Urbane, care vede acest oraș inteligent ca pe o "expansiune urbană" a capitalei, ar trebui să fie legat de Muscat printr-o rețea de transport public.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close