Oamenii lui Putin vor NAȚIONALIZARE! Au pus ochii pe multe companii

garda-rusa_87200200
Cu alte cuvinte, luăm cu japca
Este o ultimă declarație trăsnită, la fel ca și explicația oferită, venită de la Moscova. 

Un responsabil de rang înalt al partidului de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită, a propus naţionalizarea companiilor străine care şi-au sistat activitatea în Rusia după declanşarea invaziei în Ucraina, a anunțat presa de la Moscova, preluată de agențiile internaționale. 

Mai multe mari companii ale lumii, începând cu Toyota, Nike, Prada și terminând cu IKEA, au anunţat că îşi închid temporar magazinele şi fabricile din Rusia pentru a pune presiune asupra Kremlinului să oprească invazia.

Un război împotriva cetățenilor ruși 

Într-o declaraţie publicată luni seară pe website-ul partidului Rusia Unită, secretarul consiliului general al acestei formaţiuni, Andrei Turceak, a menţionat că încetarea voluntară a operaţiunilor companiilor echivalează cu un război împotriva cetăţenilor ruşi.

Rusia Unită propune naţionalizarea unităţilor productive ale companiilor care îşi anunţă retragerea şi închiderea producţiei în Rusia în timpul operaţiunii speciale în Ucraina, a afirmat politicianul citat.

Citește și Explozie pe piețe! Aurul a sărit de 2000 de dolari/uncie, paladiul urcă vertiginos

Aceasta este o măsură extremă, dar nu vom tolera să fim înjunghiaţi pe la spate şi ne vom proteja poporul. Acesta este un război adevărat, nu doar împotriva Rusiei, ci şi împotriva cetăţenilor noştri, a adăugat Turceak. Vom recurge la măsuri de represalii dure, acţionând conform legilor războiului, a mai avertizat el.

Şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat după instituirea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei că aceasta ar putea răspunde prin naţionalizarea unor active occidentale. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close