O nouă criză a gazelor în această iarnă? Îngrijorare la nivelul UE

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Flacără de aragaz
Flacără de aragaz

Sunt mai multe elemente care determină UE să se gândească la niște soluții de avarie, să găsească o poliță de asigurare. 

Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon, impus în luna februarie, la preţul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică şi conflictul din Orientul Mijlociu ar putea duce la o nouă creştere a preţurilor la iarnă, informează Financial Times.

Trei zile consecutive

În cel mai grav moment al crizei energetice provocate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti, preţurile au ajuns până la un maxim istoric de 300 de euro pentru un Megawatt oră, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În cele din urmă, statele membre au căzut de acord că un plafon va intra în vigoare dacă preţurile ating nivelul de 180 de euro pentru un Megawatt oră timp de trei zile consecutive.

Într-o prezentare trimisă ambasadorilor statelor membre UE şi consultată de Financial Times, Executivul comunitar susţine că "nu există indicii referitoare la existenţa unor efecte negative", după intrarea în vigoare a plafonării şi, în plus, preţul gazelor naturale este acum cu aproape 90% sub nivelul la care era anul trecut.

Austria și Germania nu au fost, inițial, de acord

Plafonarea preţului gazelor naturale a fost adoptată în primăvară după mai multe săptămâni de discuţii tensionate între statele membre, în condiţiile în care Germania şi Austria s-au opus iniţial de teamă că măsura va distorsiona pieţele şi va agrava problemele cu aprovizionarea. Însă în documentul Comisiei Europene se precizează că plafonarea nu a avut un impact asupra importurilor de gaze în blocul comunitar.

Mai mulţi diplomaţi europeni au declarat pentru Financial Times că, în pofida scăderii preţurilor la energie şi a faptului că gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE este la un nivel record, aprovizionarea cu gaze a iarnă ar putea fi afectată de războiul dintre Israel şi Hamas precum şi de potenţialele sabotaje ale infrastructurii de gaze. 

Qatarul, jucător cheie

Problema este că, în cazul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu, Qatarul, devenit principalul furnizor de gaze naturale lichefiate al Europei, a anunțat că va opri toate livrările până la calmarea situației. Iar un astfel de scenariu poate, într-adevăr, genera o penurie de gaze pe piața Bătrânului continent și nu numai. Tot Qatarul livrează GNL în China, unul dintre cei mai mari consumatori de hidrocarburi ai lumii, ceea ce ar putea destabiliza piețele asiatice, amplificând presiunile asupra prețurilor mondiale. 

"Nu ştim ce se va întâmpla în acest an. Avem situaţia din Israel şi nu ştim cum asta va afecta importurile din Orientul Mijlociu", a declarat un diplomat european. Sursele au adăugat că recenta sabotarea unei conducte de gaze din Marea Baltică este un alt motiv de îngrijorare şi că "ar fi bine să avem o poliţă de asigurare".

Potrivit Financial Times, Germania se numără printre un grup de zece state membre care au semnat un document iniţiat de Austria, în care se cere un accent mai mare pe energia din surse regenerabile, inclusiv o majorare a ţintei UE, conform căreia în 2030 ponderea energiei din surse regenerabile ar trebui să fie de 42,5%, până la 45%.

Document inițiat de Viena

În acest document, trimis zilele trecute la Bruxelles, mai este cerută de asemenea prelungirea unei legislaţii separate care permite statelor membre să accelereze procedurile de acordare de autorizaţii pentru parcuri de centrale eoliene şi fotovoltaice. "Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei scoate la lumină vulnerabilitatea Europei din cauza dependenţei sale de energia non-regenerabilă şi importurile de materii brute vitale. Această dependenţă este un risc de securitate care alimentează inflaţia, cu efecte negative asupra coeziunii sociale şi competitivităţii", se precizează în document.

De asemenea, Germania şi Franţa presează Comisia să prelungească prevederile privind ajutoarele de stat care permit guvernelor să acorde un sprijin semnificativ consumatorilor care se confruntă cu preţuri mari la energie din cauza războiului. Aceste măsuri ar urma să expire la 31 decembrie 2023.

Executivul comunitar urmează să prezinte luna viitoare o propunere în care să confirme care din măsurile de urgenţă în domeniul energiei, printre care se numără plafonarea preţului gazelor, măsurile referitoare la acordarea de autorizaţii sau reglementările referitoare la împărţirea livrărilor de gaze între statele membre, ar trebui prelungite, susţine Financial Times.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.5085
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.5085
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.5085 RON
GBP flag1 GBP = 5.9133 RON
CHF flag1 CHF = 5.2942 RON
AUD flag1 AUD = 3.0875 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3342 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4247 RON
SEK flag1 SEK = 0.4378 RON
XAU flag1 XAU = 383.6722 RON
Monede Crypto
1 BTC = 274523.47RON
1 ETH = 10604.49RON
1 LTC = 286.06RON
1 XRP = 2.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.60%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17389.22-0.31%
BET-BK3269.87-0.14%
BET-EF931.44-0.39%
BET-FI61853.59-0.08%
BET-NG1228.98-0.22%
BET-TR38328.12-0.31%
BET-TRN37256.37-0.31%
BET-XT1499.65-0.30%
BET-XT-TR3249.35-0.30%
BET-XT-TRN3165.18-0.30%
BETAeRO972.85-0.11%
BETPlus2575.69-0.33%
RTL38632.26-0.28%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel