O fostă stewardesă devine președinte al companiei Japan Airlines

Simona Haiduc |
Data publicării:
Japan Airlines / FOTO: Unsplash
Japan Airlines / FOTO: Unsplash

Este ceva foarte rar în Japonia: în 2022 femeile ocupau doar 15,5% din locuri în consiliile de administrație ale marilor companii listate la bursă.

Mitsuko Tottori, în vârstă de 59 de ani, a fost numită președinte al Japan Airlines. Ea își va prelua noile atribuții începând cu 1 aprilie, în condițiile în care promovarea femeilor la vârful ierarhiei sunt încă rare în marile companii nipone. 

Această fostă însoțitoare de zbor al transportatorului Japan Airlines și-a început cariera în companie în 1985, iar din 2005 a ocupat diferite funcții de conducere. 

Mitsuko Tottori îl va înlocui pe Yuji Akasaka, în vârstă de 61 de ani, care va prelua funcția de președinte al consiliului de administrație al Japan Airlines de la 1 aprilie. Cele două numiri ale acestora trebuie validate în cadrul adunării generale ordinare a grupului din iunie.

În 2022, femeile ocupau doar 15,5% din locuri în consiliile de administrație ale marilor companii japoneze listate la bursă, sau aproximativ jumătate din media din țările industrializate membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și cel mai scăzut raport printre țările G7.

Coliziune

Și doar 13,2% din funcțiile executive din Japonia au fost ocupate de femei în 2021, cea mai scăzută rată dintre țările OCDE și cu mult sub ținta guvernului japonez de cel puțin 30%, stabilită, inițial, pentru anul 2020, dar amânată anul trecut pentru 2030.

Aceste schimbări de la vârful Japan Airlines vin în contextul în care un avion de linie al companiei a fost implicat, pe 2 ianuarie, într-o coliziune la sol pe aeroportul Tokyo-Haneda, incident soldat cu moartea a cinci persoane, aflate în celălalt avion, mai mic și aparținând Gărzii de Coastă a Japoniei. 

Toți cei 379 de pasageri și membri ai echipajului Airbus A350 au reușit să fie evacuați în siguranță înainte ca avionul, care a luat foc imediat după impact, să fie devorat în întregime de flăcări.

O investigație este încă în curs pentru a face lumină asupra împrejurărilor accidentului, dar mai multe indicii sugerează deja că avionul Japan Airlines nu ar fi fost de vină, spre deosebire de avionul pazei de coastă.

„Mi-am petrecut cea mai mare parte a carierei în primele linii ale securității și serviciului clienți, adică în divizia de personal de cabină”, a amintit Mitsuko Tottori miercuri, în timpul unei conferințe de presă.

„Siguranța operațională este piatra de temelie a companiilor aeriene și voi continua să-mi demonstrez angajamentul ferm” în acest domeniu, a promis ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0848
Diferența 0.0013
Zi precendentă 5.0835
USD
Azi 4.3684
Diferența -0.0105
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0848 RON
USD flag1 USD = 4.3684 RON
GBP flag1 GBP = 5.8295 RON
CHF flag1 CHF = 5.4867 RON
AUD flag1 AUD = 2.8636 RON
DKK flag1 DKK = 0.6807 RON
CAD flag1 CAD = 3.1249 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4362 RON
SEK flag1 SEK = 0.4656 RON
XAU flag1 XAU = 567.2563 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504566.71RON
1 ETH = 18433.42RON
1 LTC = 447.37RON
1 XRP = 11.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22621.530.34%
BET-BK4357.750.45%
BET-EF1240.110.37%
BET-FI83354.700.26%
BET-NG1707.470.55%
BET-TR52506.640.34%
BET-TRN50765.780.34%
BET-XT1950.760.35%
BET-XT-TR4434.720.35%
BET-XT-TRN4298.530.35%
BETAeRO952.220.00%
BETPlus3294.590.30%
RTL50758.560.35%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel